REGELE CONSTRUCȚIILOR ÎȘI ÎNSOARĂ BĂIATUL ÎN CEL MAI LUXOS LOC DIN ATENA. NUNTĂ DE UN MILION!
Raul Doicescu, supranumit„Regele construcțiilor”, organizează o nuntă de peste un milion de lei pentru fiul lui. Aşadar, mult-așteptatul eveniment va avea loc într-unul din cele mai luxoase restaurante din Atena, iar printre invitați se vor număra bancheri, reprezentanți ai instituțiilor de forță ale statului și nu numai.

De asemenea, Raul Doicescu este recunoscut în Forbes ca fiind unul dintre cei mai importanți constructori din țară. Renumitul om de afaceri este fondatorul companiei de construcții Bog’Art, responsabilă pentru construcția a aproape jumătate dintre spațiile de birouri moderne din Capitală. Acesta este recunoscut şi ca fiind unul dintre cei mai serioși afaceriști ai ţări noastre.
De viitorul mire, Bogdan Doicescu, nu este legat doar numele grupului, el este și cel care va duce afacerea la următorul nivel. Între timp însă, sâmbăta aceasta, fiul afaceristului va spune cel mai important „DA” din viața lui.
Viitoarea mireasă, Sabina Trandafir este tânăra alături de care fiul lui Raul Doicescu își va petrece tot restul vieții. Ea este de origine din Moldova și a lucrat în departamentul de marketing World Class România. Deși evenimentul Încă nu s-a produs, urmează să aibă loc zilele următoare, viitoarea mireasă și-a schimbat deja, pe rețelele de socializare, numele din Trandafir în Doicescu.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Elsaco Solutions a încasat 80,4 milioane de lei din bani europeni, potrivit unei investigații. Valeriu Iftime cedase fratelui 40% din firmă pentru 200 de lei
Furnizorii neplătiți de primării pot stinge datorii fiscale cu sumele de încasat. Primăria trebuie să depună cererea până la 25 noiembrie
Firmele care fac acte vamale în nume propriu pentru comercianți din afara UE vor prelua unele obligații de importator din septembrie 2027
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cum cureți grăsimea arsă de pe grătarul aragazului și când îl poți lăsa la înmuiat
Financiarul
STB are datorii salariale de 22,5 milioane de lei acceptate provizoriu, din 25,8 milioane cerute
Dolce Sport
Andy Robertson a egalat recordul lui Kenny Dalglish de 102 meciuri pentru Scoția
GetPony
Mercedes-Benz oprește provizoriu investițiile noi în uzinele din Germania și analizează închiderea unor fabrici
Bravonet
U2 a lansat „Carnaval de Luz”, primul album cu piese noi după nouă ani
Lyla
Câte grade să fie în dormitor iarna pentru un adult sănătos și cum reglezi umiditatea