Revine ideea federalizării Uniunii Europene

Astfel, la începutul pandemiei, când au fost refăcute granițele, unele state membre au sabotat achizițiile de măști de la alții sau, mai târziu, la discutarea condițiilor unui plan de reacție faţă de criza economică, s-a generalizat ideea că, dacă Uniunea Europeană nu ar sluji pentru a răspunde crizelor care afectau întreaga Europă, nu ar fi bună de nimic.

S-a sugerat, chiar, că ne aflam în faţa unei crize simetrice, care îi afecta pe toţi în același mod și cerea răspunsuri identice pentru toţi. Ca şi cum s-ar putea ignora diferența de impact în țări cu realități deloc asemănătoare, informează într-o opinie Diario de Noticias.

Mai apoi, achiziționarea în comun de vaccinuri, în ciuda criticilor și a temerilor, a fost recunoscută drept o soluție mai bună decât 27 de achiziții concurente. Iar fondul Next Generation EU, bazooka, a fost considerat un moment fondator pentru o nouă logică bugetară și economică de împărțire a responsabilităților și beneficiilor.

În plus, dacă pandemiei îi adăugăm criza climatică, preexistentă, creşterea inflației sau criza energetică – care este atât o stare de mahmureală a pandemiei, cât și rodul unei dependențe europene de furnizori incerți, sau conștientizarea faptului că amenințarea rusă la adresa Ucrainei este un problemă a întregii Europe, ne aflăm în faţa unei noi situaţii.

Se schimbă utilitatea Europei?

Aşadar, este evident că discuția despre locul geopolitic al Europei este inevitabilă. Au trecut vremurile în care marile probleme erau legate de fonduri sau de piața internă – cu toate că nici una, nici alta nu sunt rezolvate. Însă acest fapt presupune, în mod necesar, că vor exista răspunsuri comune numai dacă statele se vor depăși?

Ani la rând, cel puțin de la eșuarea Tratatului Constituțional, semnat în anul 2004 și abandonat în 2005 pe mâna alegătorilor francezi și olandezi, federalizarea Uniunii Europene nu a mai făcut  parte din discursul politic european. Cu toate că procesele în acest sens au rămas, la Bruxelles a fost aproape tabu.

În prezent, însă, există o nouă dinamică. În scurt timp, mai multe crize care nu sunt simetrice, însă care sunt paneuropene, cer răspunsuri la scară europeană. Înseamnă asta oare că utilitatea Europei se schimbă? Și, dacă da, este inevitabil ca răspunsul să fie un transfer de suveranitate, așa cum doresc mulți, sau este posibil să avem o împărtăşire mai mare fără diluarea statelor?

Dar, să revenim la criza dintre Rusia și Ucraina și la ce înseamnă aceasta pentru Occident în general, iar nu numai pentru Europa. Este clar că răspunsul trece prin NATO. Însă alianța atlantică nu presupune o pierdere a suveranității. Suntem aliați, angajați, cu limitări de suveranitate în sfera apărării și securității, însă nu suntem o federație militară. Nici nu avem nevoie să fim.

Să ne uităm la exemplul extrem

De asemenea, în faţa creşterii inflației, guvernatorii băncilor centrale din cele mai bogate țări din zona euro susţin că trebuie majorate ratele dobânzilor. Cei care vin din țări mai îndatorate spun că nu. Ceea ce înseamnă, deloc surprinzător, că toată lumea știe că ceea ce se va face nu va avea același efect asupra diferitelor economii. Este un bun exemplu al modului în care europenizarea răspunsului poate să nu fie întotdeauna avantajoasă.

Aşadar, cu treizeci de ani în urmă, când s-a făcut Maastricht-ul, unii au avertizat că federalizarea Europei este în curs și că acest lucru nu este inevitabil, însă era o problemă. Treizeci de ani mai târziu, în cursul unei europenizări a crizelor, vom trece prin aceeaşi situaţie. Sau nu. Depinde, se speră, de voința europenilor. De lideri și de popoare.