România cumpără 12 elicoptere multifuncţionale pentru misiunile de salvare ale IGSU
La sediul MAI, oficiali din România şi Polonia au semnat, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Astfel, valoarea contractului este de peste 269 milioane euro fară TVA aeronavele sunt fabricate în Polonia de către compania PZL Mielec, unde sunt construite pentru Europa elicopterele Black Hawk ale celor de la Sikorsky/Lockheed Martin.
„Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni, repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni, după care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă.
A rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru. Vorbim de la Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele”, a precizat şeful DSU, Raed Arafat, conform Agerpres.ro.
Este vorba despre elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni, cum ar fi:
-căutare salvare, inclusiv maritimă;
-transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi;
-misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo;
-stingerea incendiilor de pădure.
Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023
De asemenea, instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp.
Mai mult, la ceremonia de semnare a acordului au participat ministrul de Interne, Lucian Bode, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, reprezentantul Ambasadei Poloniei, dar şi oficiali ai companiilor PZL Mielec, Sikorsky şi Lockheed Martin.
„Aceste elicoptere medii-grele multifuncţionale, care pot deservi misiuni de salvare atât pe mare, cât şi pe uscat, reprezintă o resursă extrem de valoroasă pentru România (…). Aceşti ultimi doi ani de pandemie ne-au făcut să conştientizăm importanţa vitală a unor domenii de activitate şi riscurile la care ne expunem, dacă nu pregătim din timp sistemele publice să facă faţă unor şocuri, şi mă refer în primul rând la sistemul medical, la cel de urgenţă şi cel al ordinii publice”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Cristian Matei
Cristian Matei semnează pe news24.ro articole la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Prețul gazelor pentru gospodării rămâne reglementat până la 31 martie 2027. Termenul era deja stabilit prin ordonanță
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Ce conțin plicurile și comprimatele pentru răceală și cum eviți să iei prea mult paracetamol
Revista Ioana
Cum afli de ce e podeaua rece și ce poți face la bloc sau la casă
Financiarul
CEC Bank a pierdut cererea de oprire a încasării amenzii de 332,98 milioane de lei în dosarul ROBOR
Dolce Sport
Mihai Căpățînă a câștigat și Cupa Kazahstanului cu Ordabasî după 4-1 în finală
GetPony
Tranzacțiile cu mașini rulate deja înmatriculate în România au avut în octombrie cea mai mare scădere din 2026
Bravonet
Geanta inscripționată de Jane Birkin va fi licitată la Paris pe 25 noiembrie. Este estimată la 40.000-70.000 de euro.