România, pe ultimul loc în UE la numărul de autoturisme raportat la populație
Ţara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de autoturisme la mia de locuitori, se arată în cele mai recente date publicate de Eurostat.

Astfel că, la o mie de locuitori, parcul auto din România număra 357 de maşini la finalul lui 2019.
Mai mult, în același timp, ţara noastră are şi unul dintre cele mai învechite parcuri auto. În plus, vârsta medie a maşinilor aflate în circulaţie în România este de 16,5 ani, conform Asociaţiei Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA), citată de Agerpres.
De ademenea, de cel puţin 30 de ani, Luxemburg a înregistrat cea mai mare rată de motorizare dintre statele membre ale Uniunii Europene, mai arată datele Eurostat. În plus, în anul 2019, existau 681 de autoturisme la mia de locuitori luxemburghezi.Astfel, această cifră poate fi influenţată de lucrătorii transfrontalieri care folosesc maşini de companie înmatriculate în ţară, notează sursa citată.
Luxemburg a fost urmat de Italia care se situează pe locul doi, cu 663 de maşini la mia de locuitori. Următoarele în topul listei au fost Cipru (645 de maşini), Finlanda şi Polonia (ambele cu 642 de maşini).
Iar la polul opus, cele mai scăzute rate de motorizare s-au găsit în România (357 autoturisme), Letonia (381 autoturisme) şi Ungaria (390 autoturisme).
De asemenea, în ceea ce priveşte vechimea parcului auto, Lituania (16,8 ani), Estonia (16,7 ani) şi România (16,5 ani) au cele mai vechi flote, cu vehicule mai vechi de 16 ani.
Aşadar, cele mai noi maşini pot fi găsite de asemenea în Luxemburg (6,5 ani) şi Austria (8,3 ani), conform datelor ACEA.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Cum compari ofertele constructorilor pentru aceeași casă, rând cu rând?
Alexandru Petrescu, ASF: Reconstrucția Ucrainei – o responsabilitate și oportunitate strategică pentru România
Apele scăzute ale Dunării îngreunează transportul cu navele pe toate cele trei brațe din Deltă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cum folosești minoxidilul pentru rezultate în 3-6 luni și ce precauții iei dacă ai pisică
Financiarul
Greva la Oil Terminal este anunțată pentru 18 noiembrie, iar șoferii pot avea probleme la alimentare
Dolce Sport
Contribuțiile pentru contractele sportive și licența de agent de fotbal. Praguri, examen și taxe
GetPony
Dacia pierde 43.519 mașini în Europa la nouă luni, pe o piață în care mărcile chineze câștigă teren
Bravonet
Cum aplici la Insula Iubirii 2027 ca ispită sau în cuplu și ce pregătești înainte să completezi formularul
Lyla
Menopauza sub 40 de ani poate fi confundată cu stresul. Ce semne merită un consult și cum se pune diagnosticul