Tradiții de Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie de la focul viu la urzicat

Focul viu, un ritual de purificare

În ajunul sărbătorii, flăcăii din sate aprind „Focul viu”, un ritual cu o puternică încărcătură magică. Și, hai să fim serioși, nu e un foc oarecare. Pentru ca tradiția să fie respectată, prima scânteie trebuie să sară din lemn, iască și paie, fără brichete sau chibrituri. Tinerii sar apoi peste foc pentru a fi sănătoși și feriți de rele tot anul.

Iar fumul este îndreptat spre grajdurile vitelor și spre grădini, cu credința că alungă spiritele rele, strigoii și bolile. Se spune că, dacă focul se stinge, e semn rău, așa că femeile trebuie să fie atente să păstreze flacăra vie. Pe vremuri, păstorii organizau petreceri în jurul acestor focuri, unde împărțeau celor prezenți caș, lapte proaspăt și plăcinte cu brânză.

Ramuri verzi pentru protecție și noroc

Poate cel mai cunoscut obicei este împodobirea casei cu ramuri verzi. Capul familiei, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților, la ferestre și la uși ramuri înmugurite de salcie. Acestea se pun și la grajduri, în grădini, ba chiar și pe mormintele din cimitire.

O sarcină ce îi revine capului familiei.

Aceste ramuri (păstrate uneori peste an ca leacuri) erau considerate un scut împotriva bolilor și a pagubei. Preotul Marius Oblu a explicat semnificația acestui gest: „Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri asociate sărbătorii de Sfântul Gheorghe este împodobirea porților, ușilor și ferestrelor cu ramuri verzi de salcie, fag sau gorun. Acestea, încărcate de simbolism, sunt asociate cu renașterea naturii, vitalitatea și forța regeneratoare a primăverii. În credința populară, au rol protector, fiind considerate capabile să alunge energiile negative și spiritele rele, dar și să aducă noroc, liniște și echilibru în locuință. În același timp, astfel de ramuri sunt așezate și la grajduri sau în adăposturile animalelor, ca semn de binecuvântare. Gestul este legat de credința că acestea pot feri animalele de boli și pot contribui la menținerea sănătății lor pe parcursul anului, fiind asociat cu ideea de prosperitate în gospodărie”.

La biserici se împarte în această zi liliac sau, în unele zone, leuștean, despre care se crede că păstrează sănătatea oamenilor și a animalelor.

Obiceiuri pentru fete și farmece de dragoste

V-ați întrebat vreodată cum își aflau fetele ursitul pe vremuri? Ziua de Sfântul Gheorghe era considerată prielnică pentru farmece de dragoste. În Bucovina, fetele nemăritate se uitau în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-și vedea alesul în reflexie. Altele așezau în zorii zilei, pe drum, brazde verzi decorate cu coronițe. Dacă băiatul simpatizat ocolea coronița, era semn că nu se vor căsători în acel an.

Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure să adune mătrăgună și năvalnic. Plantele erau puse în pod sau sub streașină, în credința că vor atrage pețitori bogați. În zona Bucovinei exista și obiceiul urzicatului. Tinerii se atingeau pe mâini și picioare cu tulpini de urzică pentru a deveni mai ageri, mai harnici și mai sănătoși.

Cine a fost Sfântul Gheorghe

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerați martiri creștini. Potrivit tradiției, a trăit în secolul al III-lea în regiunea Cappadocia, care astăzi face parte din Turcia. A fost un general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului Dioclețian.

Numai că, în ciuda decretului împotriva creștinilor emis de Dioclețian în anul 303, Gheorghe și-a mărturisit public credința. A fost întemnițat și supus torturii, dar nu a renunțat la creștinism. Cea mai faimoasă legendă legată de el este lupta cu balaurul, care simbolizează biruința credinței asupra răului.

În Evul Mediu, a devenit protectorul cavalerilor și al cruciaților. Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Moldovei, dar și patronul Angliei, Georgiei și al Moscovei.