Lupta dintre bine și rău se dă în fiecare zi, nu doar în viețile noastre, ci și în structurile statului român. De la inflația care ne topește veniturile și taxele tot mai mari, până la serviciile publice proaste, politicul ne influențează direct existența. O analiză rece a peisajului autohton scoate la iveală trei categorii distincte de oameni care populează statul și instituțiile relevante.
Mafioții de la butoane
Prima categorie, și poate cea mai toxică, este cea a mafioților. Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Vorbim despre „aceia care acționează conștient cu rea-intenție pentru a fura bani publici, pentru a încălca legea, pentru a-și asigura diverse privilegii nemeritate etc.”
Aceștia ocupă, nu de puține ori, poziții cheie în stat.
Din aceste funcții, ei deturnează complet sensul serviciului public. Nu sunt mânați de dorința de a servi interesul cetățeanului, ci de a se îmbogăți rapid și de a se plasa deasupra legii, corupând moral și material tot ce ating.
Armata de „idioți utili”
Mult mai numeroasă este o a doua categorie, cea a idioților utili. Termenul, rafinat de serviciile de informații sovietice și rusești, descrie perfect un fenomen actual, rebranduit drept „război cognitiv”, sunt oameni cu bune intenții, dar care sunt manipulați să gândească și să acționeze după cum dictează alții.
Și, hai să fim serioși, îi găsim peste tot: în partide, în mediul academic, în presă sau în societatea civilă. Problema e că „nici măcar nu-și dau seama cum fac jocul / sunt folosiți și manipulați de diverse entități / forțe / structuri, pentru a servi scopurilor malefice ale celor care practică înșelăciunea.”
Dar cum funcționează, pe bune, acest mecanism? E simplu. În timp ce mafioții fură, ei inundă agenda publică cu subiecte minore sau irelevante pentru a distrage atenția. Prinși în acest vârtej informațional, cetățenii nu mai au timp să se gândească la chestiunile cu adevărat esențiale:
- Conducerea țării noastre înțelege complexitatea lumii care trăim, evoluțiile despre care noi știm relativ puțin (din informații publice), dar ei știu mai mult (și din surse nepublice)?
- Țara noastră are o strategie de apărare și siguranță națională pe măsura acestor provocări?
- Economia României este ajutată prin politicile publice promovate de guvern sau din contră, este sufocată?
- Fără o economie mai puternică, cum cred conducătorii României că se pot finanța cheltuielile de apărare și siguranță națională necesare pentru a nu ajunge sclavii altora, în această lume tot mai violentă?
- Redresarea demografică a României (stimularea natalității, sănătatea populației în vârstă / mortalitatea, revenirea acasă a mai multor români din diaspora) este o prioritate de top a conducerii politice a României sau nu le pasă că România a avut în ultimele decenii un declin demografic incredibil pe timp de pace?
- Tinerii români au motive să aibă încredere să rămână să muncească și să trăiască în România sau dorința multora dintre ei de a emigra este justificată de sfidarea la care sunt supuși de politicieni?
Speranța stă în patrioții inteligenți?
Însă, a treia categorie este cea a patrioților inteligenți, în care mulți își pun încă speranța. Aceștia sunt „oamenii de bună-credință, care iubesc România necondiționat (adică în pofida unor mizerii făcute de statul român în relația cu cetățenii săi), care încă trăiesc aici sau chiar dacă trăiesc în afara granițelor continuă să iubească și să ajute țara cu tot ce pot, care ocupă diverse poziții în stat și în societate unde se străduiesc să facă fapte bune, să își ajute semenii.”
Sunt oameni care nu s-au resemnat. Numai că inteligența lor trebuie să fie suficient de ascuțită pentru ca lupta lor să aibă un impact mai mare decât distrugerea provocată de primele două categorii.
Din păcate, astfel de oameni nu prea se găsesc la primul nivel al conducerii statului, în actualul guvern sau în partidele parlamentare.
De exemplu, deși patriotismul unor figuri precum Nicușor Dan sau Ilie Bolojan nu poate fi negat, performanțele lor din primele 8-9 luni de mandat (înainte de izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu) „nu mă lasă să-i consider ca fiind inteligenți politic, dimpotrivă cred că au fost clar depășiți de problemele cu care s-au confruntat.” Totuși, speranța nu e complet pierdută, pentru că există destui patrioți inteligenți la nivelurile inferioare, mai puțin vizibili.
O lecție din istorie
România a mai traversat vremuri complicate, poate chiar mai grele decât cele de acum. Istoria ne arată că, de fiecare dată când țara a fost atrasă într-un război, a fost prost pregătită pentru că era prost condusă.
Iar dacă ne uităm la Primul Război Mondial, putem găsi un motiv de optimism. La capătul unor ani de chinuri groaznice și sacrificii extraordinare, Dumnezeu a făcut o minune ce s-a materializat în România Mare în 1919. A fost rezultatul aceleiași lupte de la vârful statului „între micime și curaj, între incompetență și inteligență.” Aceeași luptă dintre bine și rău care se dă și astăzi.
