Președintele Donald Trump a executat o întoarcere spectaculoasă în poziția sa față de Iran, trecând de la amenințări cu „anihilarea” la susținerea unui plan „funcțional” care a dus la un armistițiu de 14 zile. Această pauză temporară este menită să deschidă calea spre încheierea conflictului care durează de aproape șase săptămâni. Schimbarea radicală de ton a venit în urma eforturilor intense ale unor intermediari, în special Pakistan, dar și China, principalul partener comercial al Iranului, care a facilitat discret negocierile.
De la amenințări la pace pe termen lung
Cu doar 90 de minute înainte de expirarea ultimatumului dat Teheranului pentru a deschide Strâmtoarea Hormuz, sub amenințarea distrugerii centralelor electrice și a altor infrastructuri vitale, Trump a anunțat armistițiul pe rețelele de socializare. „Motivul pentru care facem acest lucru este că am atins și am depășit deja toate obiectivele militare și suntem foarte avansați cu un Acord definitiv privind PACEA pe termen lung cu Iranul și PACEA în Orientul Mijlociu”, a scris președintele. În timp ce termenul limită se apropia, parlamentarii democrați au condamnat amenințarea lui Trump de a șterge de pe fața pământului o întreagă civilizație, numind-o „un eșec moral”. Chiar și Papa Leo al XIV-lea a avertizat că atacurile asupra infrastructurii civile ar încălca dreptul internațional, calificând comentariile președintelui drept „cu adevărat inacceptabile”.
Realitatea unui război fără sfârșit
Până la urmă, de ce s-a răzgândit Trump? Se pare că a fost forțat să se retragă din cauza unei realități fundamentale: escaladarea risca să antreneze Statele Unite în genul de „război fără sfârșit” care i-a măcinat pe predecesorii săi, un scenariu pe care a jurat să-l evite dacă va fi reales. Deși Trump s-a lăudat cu succesele militare ale SUA și Israelului din ultimele șase săptămâni, el părea să creadă că poate bombarda Iranul până la capitulare, începând cu uciderea ayatollahului Ali Khamenei în primele zile ale războiului. Numai că a subestimat un lucru. Republica Islamică a demonstrat în repetate rânduri în ultimii 47 de ani că este dispusă să reziste, chiar și atunci când pare că acționează împotriva propriilor interese. Liderii clerici au ținut ostatici americani timp de 444 de zile, au lăsat războiul ruinător cu Irakul să continue ani de zile, cu sute de mii de morți, și au susținut Hamas și Hezbollah chiar și cu prețul prăbușirii influenței lor regionale. liderii de la Teheran, deși depășiți militar, erau convinși că pot bloca superputerea mondială într-un conflict costisitor și prelungit.
Costul securizării Strâmtorii Hormuz
Analiștii din domeniul apărării sunt în mare parte de acord că armata americană ar putea prelua rapid controlul Strâmtorii Hormuz, culoarul maritim îngust prin care tranzitează zilnic aproximativ 20% din petrolul mondial. Dar menținerea securității pe termen lung ar necesita o operațiune extrem de riscantă și costisitoare, un angajament american pe ani de zile. Ben Connable, director executiv la Battle Research Group, a explicat că securizarea strâmtorii ar impune controlul a circa 600 de kilometri (adică 373 de mile) de teritoriu iranian, de la Insula Kish în vest până la Bandar Abbas în est, pentru a opri Iranul să lanseze rachete asupra navelor. E o misiune care, spune Connable, ar necesita probabil trei divizii de infanterie americane, adică între 30.000 și 45.000 de soldați.
„Aceasta ar fi o operațiune pe termen nedefinit, deci, știți, gândiți-vă: fiți gata să faceți asta timp de 20 de ani”, a spus Connable, un ofițer de informații în retragere din Corpul Pușcașilor Marini. „Nu am crezut că vom sta în Afganistan 20 de ani. Nu am crezut că va trebui să stăm în Vietnam atât de mult timp, sau în Irak.”
Un acord controversat și un senator furios
Planul de armistițiu de două săptămâni include o clauză care a stârnit deja controverse. Atât Iranul, cât și Omanul vor putea percepe taxe de la navele care tranzitează prin Hormuz. Cum vine asta? Până acum, strâmtoarea era considerată o cale navigabilă internațională, iar taxele nu au fost niciodată plătite. Un oficial regional a declarat că Iranul va folosi banii strânși pentru reconstrucție. Nu este clar ce va face Omanul cu partea sa.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
Senatorul democrat Chris Murphy a declarat că Trump oferă Teheranului „controlul” strâmtorii și livrează „o victorie istorică pentru Iran”. „Nivelul de incompetență este atât uluitor, cât și sfâșietor”, a adăugat Murphy.
Acest tipar de a stabili termene de două săptămâni pare a fi o tactică preferată a lui Trump pentru a câștiga timp. A mai folosit intervale similare în negocierile pentru a pune capăt războiului Rusiei cu Ucraina și chiar în primul său mandat, când promitea rezolvări rapide pentru probleme majore, precum sistemul de sănătate. De altfel, Trump a făcut în mod repetat cereri maximaliste în primele 15 luni ale celui de-al doilea mandat, doar pentru a le retrage ulterior, cum a fost cazul tarifelor „Ziua Eliberării” din aprilie 2025 sau al insistenței sale de a prelua controlul Groenlandei. Casa Albă, în schimb, a sărbătorit marți seara, purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt declarând: „Succesul armatei noastre a creat o pârghie maximă, permițându-i președintelui Trump și echipei să se angajeze în negocieri dure care au creat acum o deschidere pentru o soluție diplomatică și pace pe termen lung”. Ea a încheiat, afirmând: „Nu subestimați niciodată capacitatea președintelui Trump de a promova cu succes interesele Americii și de a negocia pacea.”
