Tucker Carlson regretă susținerea lui Trump și își cere iertare: „Am indus oamenii în eroare”
O întoarcere de 180 de grade în politica americană. Jurnalistul ultraconservator Tucker Carlson, care a fost ani la rând una dintre cele mai proeminente voci ale „trumpismului”, și-a prezentat public scuze pentru că l-a susținut deschis pe președintele Donald Trump. Decizia, spune el acum, îl bântuie.

„Mă va bântui mult timp”
Mărturisirea a venit luni, în timpul unei conversații din podcastul său cu nimeni altul decât fratele său, Buckley Carlson. E drept că și acesta l-a susținut pe Trump, ba chiar a scris discursuri pentru actualul președinte. În acest context, Tucker Carlson a fost neașteptat de direct. „Acest lucru ne va bântui mult timp; mă va bântui pe mine”, a mărturisit jurnalistul.
Apoi a venit și scuza explicită. „Vreau să-mi cer iertare că am indus în eroare oamenii. Nu a fost cu intenţie”, a adăugat Carlson.
De la „America First” la „limbaj josnic”
Cum s-a ajuns aici, totuși? Relația dintre Carlson, fost prezentator vedetă la Fox News, și președinte este acum tensionată. Mărul discordiei pare să fie sprijinul pe care republicanul îl acordă Israelului și războiul cu Iranul, care a început în februarie. Până la urmă, Carlson a fost unul dintre cei mai vizibili apărători ai inițiativei „America First”, sloganul de campanie cu care Trump promitea prioritizarea politicii interne și evitarea conflictelor externe.
Acum, lucrurile stau complet diferit. Carlson a descris limbajul lui Trump despre Iran ca fiind „josnic din toate punctele de vedere” și se simte direct responsabil pentru revenirea la putere a republicanului.
„Tu, eu şi toţi ceilalţi care l-au susţinut. Tu ai scris discursuri pentru el, eu am făcut campanie pentru el. Suntem cu toţii implicaţi în asta, fără îndoială”, i-a spus el fratelui său. Tucker Carlson, care a participat activ la mitingurile de campanie ale lui Trump în 2024, a continuat pe același ton: „Tu, eu şi milioane de oameni ca noi suntem motivul pentru care se întâmplă asta chiar acum”.
Riposta lui Trump: „Revoltați nebuni”
Iar replica președintelui nu a întârziat să apară. Pe 10 aprilie, Donald Trump a atacat dur, într-un mesaj pe rețeaua sa Truth Social, patru personalități media conservatoare (care în trecut l-au susținut) ce îl critică acum pentru războiul cu Iranul: pe Carlson însuși, pe Megyn Kelly, pe Alex Jones și pe Candace Owens.
O lovitură directă.
Președintele i-a numit, fără menajamente, „revoltaţi nebuni”. Mai mult, i-a batjocorit pentru că au fost „daţi afară de la televizor” și au fost nevoiți să apeleze la podcasturi pentru a-și continua activitatea.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Guvernul francez ar fi analizat oprirea accesului la platformele sociale sau la internet mobil înaintea manifestațiilor
Rusia trimite motorină către porturile americane în trei petroliere
Stubb și Støre i-au cerut lui Putin încheierea războiului din Ucraina într-un apel de 90 de minute
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Doi studenți din Iași declară cheltuieli lunare de circa 1.850 de lei la cămin și 2.550 de lei în chirie
Dolce Sport
Interul lui Cristi Chivu a învins Como cu 2-0, iar liga italiană îi afișează două punctaje diferite
GetPony
Dacia rămâne pe locul 10 la înmatriculările de autoturisme noi din Germania după primele zece luni, înaintea Renault
Bravonet
Asia Express are trei echipe în finală. Ultima ediție este programată pe 11 noiembrie, la ora 20.30
Lyla
De ce primește nou-născutul vitamina K la naștere și ce faci dacă ai refuzat injecția
Revista Ioana
Spitalul din Buhuși monitorizează pacienții de la medicină internă. Managerul indică 10 secunde până la alerta de cădere