Un jandarm care se ducea acasă a salvat trei victime dintr-un accident grav
“Noaptea trecută, Marian se îndrepta către casă. Era la volanul mașinii, în dreptul localității Poiana Mare. A observat flăcări în șanțul de pe marginea drumului, dar a crezut că e vegetație care arde. După doar câteva secunde, a văzut un bărbat cu mâinile ridicate, care striga după ajutor”, au precizat reprezentanții MAI.
În noaptea de luni spre marți, un jandarm, de la Gruparea de Jandarmi Mobila “Fratii Buzești” Craiova, care se îndrepta spre casă a salvat, viața a trei victime ale unui accident.
Aceştia au mai spus că jandarmul a coborât în șanț și a văzut o mașină răsturnată, care începuse să se aprindă în zona motorului. În dreptul mașinii se aflau două femei, grav rănite și un bărbat prins între fiare.
Astfel, una dintre femei avea o mână ruptă, iar cealaltă prezenta o hemoragie puternică la cap. Acesta le-a spus femeilor să încerce să de îndeparteze, în timp ce el s-a îndreptat spre bărbat.
“Incendiul se extindea, dar Marian, sigur pe el, a știut exact ce mișcări trebuie să facă pentru a scoate victima în siguranță din mașină, fără să-i cauzeze leziuni suplimentare.
A dus bărbatul la o distanță sigură de mașina care ardea. Apoi s-a îndreptat către cele două femei. Cea care avea mâna ruptă sângera foarte puternic.
– Mă întorc imediat la dumneavoastră. Stați liniștită!
A alergat la mașina, aflată la 20 de metri distanță, de unde s-a întors cu trusa de prim-ajutor. Folosind garoul a oprit sângerarea, iar ulterior s-a asigurat că și cea de-a doua femeie este în siguranță”, se mai detaliază pe pagina de Facebook a ministerului.
Aşadar, jandarmul a avut grijă de toate victimele până când echipajele de intervenție au ajuns la fața locului.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un bărbat de 65 de ani a primit la Floreasca o valvă cardiacă fără operație pe cord deschis
Lipsa unor medicamente poate fi observată târziu din cauza sistemului de monitorizare, arată un audit
Un pacient din Kenya a contractat în spital Candida auris care rezistă celor patru clase de medicamente testate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
A0 Nord ajunge la 82% între Joița și Corbeanca. Legătura cu A1 este mai probabilă în 2027
Bravonet
Calea Victoriei se închide temporar pentru evenimente în 9-11 octombrie. Pe unde poți traversa cu mașina
Lyla
Primul pacient român primește la Cluj-Napoca o terapie care poate încetini evoluția Alzheimer
Revista Ioana
Cum îți amenajezi garsoniera mică folosind mobilier extensibil și un buget separat pentru fiecare lucrare
Financiarul
TikTok este anchetat de Comisia Europeană după documentele trimise de România despre alegerile anulate
Dolce Sport
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea trec de turul II în European League