Un tânăr a reușit să evadeze spărgând vasul toaletei din celulă

Andreea Ionescu
| 62 citiri

Un tânăr arestat a evadat dintr-o secție de poliție din Bruxelles într-un mod nemaiântâlnit. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani a spart vasul de toaletă și a reușit să se strecoare prin gaura din zid.

Astfel, tânărul, cu mai multe condamnări la activ, era arestat sub acuzația de răzvrătire împotriva poliției. Acesta a reușit să evadeze din secția de poliție în care era deținut, luni seara, în cartierul Molenbeek din Bruxelles.

Arestatul a reușit să dispară la numai câteva ore de la momentul luării în custodie, transmite Agerpres.

Un interlop a reușit să evadeze din închisoare deghizat în femeie
RecomandariUn interlop a reușit să evadeze din închisoare deghizat în femeie

Așadar, profitând de absenţa camerei de luat vederi din celula sa, pentru că aceasta era defectă, suspectul „a desprins vasul de toaletă de pe perete” şi a scăpat printr-o „gaură de dimensiunea unei coli A4″, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, confirmând informaţiile apărute în presă.

După ce a ajuns pe un coridor de la subsol, acesta a ieşit cel mai probabil printr-o fereastră pentru a ajunge în stradă, profitând de neatenția ofiţerilor de serviciu de la uşa principală a secţiei de poliţie.

De asemenea, bărbatul, cunoscut deja justiţiei belgiene pentru numeroase infracţiuni şi condamnat de mai multe ori, fusese arestat pentru nerespectarea condiţiilor de eliberare.

Secretarul Muncii demisionează, a treia plecare din cabinetul Trump
RecomandariSecretarul Muncii demisionează, a treia plecare din cabinetul Trump

Conform parchetului din Kortrijk, în Flandra de Vest, acesta se afla în aşteptarea verdictului judecătorului într-un caz de răzvrătire împotriva poliţiei, care urma să-i aducă o nouă perioadă de încarcerare.