Undă verde pentru lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti
Pentru următorii doi ani, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a semnat autorizaţia de construire pentru Lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, cu o lungime de 31,7 kilometri.
Vineri 12 martie se dă „Undă verde pentru lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Încă un pas important pentru finalizarea drumului expres Craiova-Piteşti: astăzi am semnat autorizaţia de construire pentru Lotul 3 Slatina – Coloneşti, cu o lungime de 31,7 kilometri. Încep lucrările! Constructorul aici este aceeaşi firmă românească care s-a mobilizat exemplar şi pe Lotul 2 Slatina-Balş al proiectului, unde lucrările sunt în grafic şi sunt preconizate să se încheie la finalul anului. Contractul de pe Lotul 3 valorează 670 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene nerambursabile. Chiar dacă perioada de execuţie a lucrărilor este de 2 ani, avem promisiunea constructorului că acestea ar putea fi gata mai repede, adică în 2022”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.
În contextul infrastructurii actuale, ministrul a subliniat că Drumul Expres Craiova – Piteşti, cu peste 760 de milioane de lei alocate anul acesta, este unul dintre cele mai bine finanţate proiecte de investiţii din România.
„În total, pe Drumul Expres Craiova – Piteşti se lucrează acum în plin pe aproape 90 km pe loturile 1, 2 şi 3. Doar pe lotul 1 mai trebuie finalizate cât de curând exproprierile pe 3 km de traseu relocat, pentru a putea începe şi acolo lucrările. Pe Lotul 4 acum 2 săptămâni a fost desemnată câştigătoare aceeaşi firmă românească de pe loturile 2 şi 3, dar au fost depuse contestaţii de o firmă chinezească. Aşteptăm un răspuns rapid de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ne dorim să semnăm contractul şi pe acest lot cât mai curând”, a subliniat Drulă.
Atât naţional cât şi internaţional, drumul Expres Craiova-Piteşti va deservi în condiţii bune traficul de tranzit internaţional, de mărfuri şi persoane de pe teritoriul României, asigurând mobilitatea şi conectivitatea regiunii sud-vestice a ţării cu reţeaua naţională TEN-T Core.
Întergul proiect prevede construcţia a 121,185 kilometri de drum expres nou cu profil 2×2, incluzând construcţia a 10 noduri rutiere, 75 poduri/pasaje, 26 de intersecţii nivel divizat fără acces, 4 parcări de scurtă durată, 4 spaţii de servicii, 3 centre de întreţinere şi de deszăpezire, conform datelor publicate pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Aşadar, Drumul Expres Craiova – Piteşti este împărţit în 4 tronsoane, iar contractul pentru proiectarea şi construcţia tronsonului 3 a fost semnat cu Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL.
Daniela Serban
Daniela Șerban este o jurnalistă dedicată, cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate la News24.ro. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și evoluțiile legislative, oferind publicului informații esențiale și de ultimă oră. Toate articolele →
Citește și
Aproape 55.000 de români s-au stabilit definitiv peste hotare în 2025. Unde sunt comunitățile cele mai numeroase
Pelerinii au venit mai devreme la moaștele Sfintei Parascheva, dar au găsit coadă la Iași
Victima se afla într-un salon situat la primul etaj al clădirii, potrivit News.ro
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Cum îți înveți băiatul să respecte refuzul și să reziste presiunii grupului prin 4 exerciții de zi cu zi
Revista Ioana
Cum alegi alimentele cu carotenoide și ce înseamnă pentru tine rezultatele studiilor despre sănătate
Financiarul
Atacurile asupra exporturilor de cereale cresc costurile de transport și presiunea pe prețurile alimentelor
Dolce Sport
CSM București o pierde pe Tatjana Brnović din vară. Pivotul revine la Buducnost
GetPony
A7 ar ajunge la Pașcani în iunie 2027. Ionuț Ciurea explică de ce constructorul a depășit termenul
Bravonet
Părinții Irinei Rimes se mută la București. Artista locuiește deja lângă fratele ei, Vitali