3 aspecte de luat în calcul la cumpărarea unei locuințe

Sursa foto: Shutterstock.com

Sentimentul de a avea propria locuință nu se compară cu nimic altceva, mai ales după ce ai locuit mai mult timp în chirie sau acasă, cu părinții. Totuși, cumpărarea unei locuințe implică mai mulți pași, cum ar fi detalii și acte la care trebuie să fii foarte atent, înainte de a planifica amenajarea ei. 

 

Astfel, dacă ești pe punctul de a-ți cumpăra o locuință, urmărește sfaturile de mai jos, pentru a fi informat și a face alegerile potrivite.

Aspecte de luat în calcul dacă vrei să începi o afacere
RecomandariAspecte de luat în calcul dacă vrei să începi o afacere

1. Analizează terenul dacă vrei să te muți la curte

O casă la curte poate reprezenta locuința visurilor, în special când este undeva la marginea orașului, ferită de zgomot și aglomerație. Dar, până acolo, trebuie să alegi terenul unde vrei să îți construiești locuința. Există o diferență destul de mare între terenul extravilan și cel intravilan, pentru că unul poate adăposti o locuință, celălalt nu. 

 

Un teren intravilan se află în localitate sau oraș, adică se află într-o zonă care poate fi locuibilă. Are un preț ceva mai mare decât alte tipuri de terenuri, dar acest tip este destinat construcțiilor. Terenul extravilan se află în afara localității și se poate doar cultiva pe el. 

Ce să verifici la cumpărarea unei mașini SH – ghid complet
RecomandariCe să verifici la cumpărarea unei mașini SH – ghid complet

 

Impozitul este ceva mai mare pentru cel intravilan, fiindcă se calculează în funcție de suprafața terenului, de categoria de folosință și de rangul localității unde se află. 

2. Verifică cu atenție actele înainte de a cumpăra locuința

Documentele imobilului trebuie verificate cu mare atenție, să nu apară situații în care vei fi nevoit să îți justifici șederea. Astfel, înainte de a semna contractul, trebuie să îi ceri dezvoltatorului următoarele acte:

Ghidul specialiștilor pentru cumpărarea unei locuințe în România
RecomandariGhidul specialiștilor pentru cumpărarea unei locuințe în România

 

  • Certificatul de urbanism – poate fi emis la cererea constructorului sau a viitorului proprietar și se regăsesc informații cu privire la poziția construcției care urmează să fie efectuată, regimul de înălțime al viitoarei locuințe, procentul de ocupare a terenului și valorile maxime pentru coeficientul de utilizare al terenului. 
  • Autorizația de construcție – ca să îți petreci zilele în liniște în viitoarea ta locuință, cere-i dezvoltatorului autorizația de construcție a imobilului, pentru că ea reprezintă actul prin care el a primit dreptul de a-l ridica;
  • Extras carte funciara – este un document public unde sunt trecute toate detaliile legate de evidența imobilelor și terenurilor care sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice. 

 

Nu te grăbi să semnezi contractul până nu validezi actele cu dezvoltatorul sau cel care îți vinde apartamentul. Deși este un drum care implică multă răbdare, te va scăpa de griji ulterioare din partea autorităților.

3. Pregătește un buget pentru demersurile necesare cumpărării 

La bugetul pe care l-ai stabilit pentru a-ți cumpăra locuința, mai adaugă unul și pentru cheltuielile adiționale:

 

  • Cheltuielile notariale care, de obicei, îi revin cumpărătorului, dar există și posibilitatea de a se împărți la doi, adică și cu vânzătorul. Însă, tot trebuie să ai un buget pregătit care să acopere întocmirea actelor;
  • Taxele de intabulare reprezintă un procent de 0,15% din prețul locuinței, care este plătit notarului, alături de onorariu. Notarul va face intabularea după ce contractul de vânzare-cumpărare este încheiat;
  • Dacă îți faci un credit imobiliar pentru cumpărarea locuinței, mai trebuie să achiți și suma pentru evaluarea imobilului, care este cerută de bănci la încheierea contractelor de credit;
  • Pentru cei care apelează la o agenție imobiliară în vederea cumpărării, va fi plătit un comision care se situează undeva la 1% sau 3% din valoarea locuinței cumpărate.

 

Cumpărarea unei locuințe, casă la curte sau apartament, implică un demers amănunțit, de la analizarea terenului, obținerea actelor, cheltuieli neprevăzute sau verificarea imobilului. De aceea, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, pentru a te bucura de locuința la care ai visat dintotdeauna. Ia în calcul sfaturile de mai sus ca procesul să fie unul mai ușor.