Durerile abdominale pot fi determinate de o mare varietate de cauze și, în general, nu stârnesc foarte multă îngrijorare atunci când sunt de mică intensitate sau difuze. Pe de altă parte, atunci când sunt localizate într-o anumită zonă a abdomenului, e imposibil să nu te întrebi care ar putea fi cauzele. În acest articol poți afla de ce apar dureri abdominale în partea dreaptă, sub coaste.
Simptome asociate
Durerea localizată în cadranul superior drept al abdomenului pot varia în intensitate în funcție de cauzele determinante. Poate fi vorba despre o senzație surdă de presiune sau de o durere acută, străpungătoare. Dacă simptomele asociate durează câteva zile, e de dorit să faci o programare la medic.
Există și semne asociate care pot indica o urgență medicală și care ar trebui să te trimită de urgență la spital:
- Durerea crește în intensitate și devine insuportabilă;
- Durerea este însoțită de febră;
- Apar greață și vărsături persistente;
- Sânge în fecale;
- Distensia abdominală;
- Pierderea nejustificată în greutate;
- Icter.
Cauze frecvente ale durerii
Există mai multe posibile cauze ale durerii în sfertul superior drept al abdomenului, pe care le vom trece în revistă în rândurile următoare.
1. Afecțiunile biliare
Calculii biliari pot determina durere cu această localizare. Durerea generată de colecist persistă timp de mai multe ore și apare cel mai adesea după cine copioase. Ea poate fi însoțită de febră, frisoane, greață și vărsături, scaune decolorate, urină închisă la culoare și icter.
Litiaza biliară poate determina complicații severe, prin urmare este bine să discuți cu medicul și să stabiliți împreună cel mai bun demers terapeutic. În cazul în care simptomele sunt intense sau repetate, o interventie chirurgicala denumită colecistectomie este soluția indicată.
2. Tulburările gastrointestinale
Există o mulțime de tulburări gastrointestinale care pot determina durere abdominală localizată în cadranul superior drept:
- Indigestia;
- Gastrita;
- Ulcerul peptic.
Toate aceste trei afecțiuni sunt însoțite de o senzație de plenitudine abdominală, balonare, eructații frecvente, flatulență, greață sau vărsături. De cele mai multe ori simptomele se remit de la sine, cu un regim alimentar simplu, dar dacă persistă mai mult de două săptămâni, e mai bine să consulți medicul.
3. Afecțiunile pancreatice
Pancreatita este o inflamație a pancreasului care determină durere intensă ce se extinde și către sfertul superior drept al organismului. Durerea se agravează odată cu trecerea timpului și poate fi însoțită de greață și vărsături, febră și creșterea frecvenței cardiace.
Pancreatita se tratează doar la medic și impune spitalizare.
4. Afecțiunile renale
Litiaza renală, infecțiile urinare, infecțiile renale și cancerul renal pot determina durere localizată în sfertul superior al abdomenului. Afecțiunile renale determină durere, însoțită de unele dintre următoarele simptome:
- Durere care radiază către spate și către zona inghinală;
- Urinare dureroasă;
- Urină cu miros neplăcut;
- Urinare frecventă;
- Sânge în urină;
- Febră;
- Greață sau vărsături.
5. Afecțiunile hepatice
Ficatul este localizat în partea superioară a abdomenului, sub coaste, prin urmare poate determina simptome dureroase în cazul unei hepatite, al unui abces hepatic sau în cazul cancerului hepatic.
Afectarea ficatului poate determina, pe lângă durere, și următoarele simptome:
- Icter;
- Durere și sensibilitate abdominală generalizată;
- Greață și vărsături;
- Urină închisă la culoare;
- Febră;
- Oboseală;
- Pierdere în greutate inexplicabilă.
Care este cea mai frecventă cauză a durerii în abdomenul drept superior?
Din punct de vedere statistic, cea mai frecventă cauză a durerii cu această localizare este colecistita: inflamația vezicii biliare. Colecistita apare atunci când calea de evacuare a produsului de secreție este blocată de nisip sau de un calcul.
În cazul colecistitei apar și: balonare, flatulență, intoleranțe alimentare, greață și vărsături.
Cauzele posibile ale durerii abdominale sunt variate; unele trec de la sine, altele necesită intervenție medicală imediată. Chiar dacă durerea nu este foarte intensă, atunci când ea se prelungește mai mult de una – două săptămâni, se impune o vizită medicală pentru diagnostic.



