8 Sfaturi pentru gestionarea și prevenirea crizelor de angină pectorală

3

Gestionarea și prevenirea anginei pectorale poate părea o sarcină dificilă, dar cu informațiile potrivite, îți vei putea îngriji sănătatea în mod eficient. Vei descoperi măsuri preventive pe care le poți lua pentru a minimiza riscul de crize, vei învăța cum să le gestionezi eficient dacă, totuși apar. Discută cu medicul specialist în legătură cu eventualele simptome îngrijorătoare pe care le observi – el este cel mai bun partener în demersul pentru sănătate. 

Definiția și cauzele anginei pectorale

Angina pectorală este un simptom comun al bolilor arterelor coronare, caracterizat prin durere sau disconfort în piept. Această durere apare atunci când o parte a mușchiului inimii nu primește suficient sânge și oxigen. Este important de menționat că angina pectorală nu este o boală în sine, ci un semn al bolilor arterelor coronare [1].

Principalele cauze ale anginei pectorale sunt îngustarea sau blocarea arterelor coronare, ceea ce duce la o scădere a fluxului de sânge către inimă. Ateroscleroza, o afecțiune în care plăcile de aterom se acumulează pe pereții arterelor, este una dintre principalele cauze ale anginei pectorale.

În plus, spasmul arterelor coronare poate provoca, de asemenea, angina pectorală. Acest spasm, care poate fi declanșat de stres sau de temperaturi extreme, poate provoca o contracție bruscă a arterelor, reducând fluxul de sânge către inimă. O altă cauză a anginei pectorale este hipertrofia ventriculară stângă, o afecțiune în care pereții ventriculului stâng al inimii se îngroașă, afectând fluxul de sânge [2].

Există și factori de risc care pot crește probabilitatea de a dezvolta angina pectorală. Vârsta înaintată, sexul (bărbații fiind mai predispuși), istoricul familial de boli de inimă, obezitatea, fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul sau un nivel ridicat de colesterol sunt câteva dintre acești factori de risc.

Descoperă, pentru angină pectorală simptomele caracteristice, astfel încât să știi cu ce te confrunți și să poți comunica eficient cu medicul.

Prevenirea anginei pectorale

Există o serie de măsuri simple pe care le poți lua pentru a preveni apariția crizelor de angină pectorală:

  1. Adoptă unui stil de viață sănătos. Renunțarea la fumat este esențială, deoarece fumatul este un factor major de risc pentru angina pectorală. De asemenea, limitarea consumului de alcool și adoptarea unei diete echilibrate, bogate în fructe, legume și fibre, pot contribui la prevenirea acestei afecțiuni. Practicarea regulată a exercițiilor fizice este un alt aspect important, deoarece sedentarismul poate crește riscul de angină pectorală [3].

    2. Monitorizează și controlează factorii de risc. Hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat, diabetul și obezitatea sunt factori de risc importanți. Este important să se efectueze controale regulate pentru a monitoriza acești factori și, în cazul în care există semne de îngrijorare să se ia măsuri pentru corectarea lor [4].

    3. Programează consultații medicale regulate. Acestea îi permit medicului să detecteze orice probleme în stadii incipiente și să ofere tratamentul adecvat.

    4. Gestionează stresul. Stresul este un factor de risc major în dezvoltarea anginei pectorale, de aceea este important să înveți tehnici de gestionare a acestuia. Meditația, respirația profundă și yoga sunt exemple de practici care pot ajuta la reducerea stresului și implicit la prevenirea anginei pectorale [1].

Gestionarea crizelor de angina pectorala

Gestionarea crizelor de angină pectorală reprezintă o componentă esențială în tratamentul și prevenirea complicațiilor acestei afecțiuni. Pacienții cu angină pectorală trebuie să fie conștienți de simptomele specifice pentru a recunoaște rapid crizele și a lua măsuri imediate pentru a le gestiona. Durerea toracică, senzația de presiune sau de strângere în piept sunt semne caracteristice ale unei crize de angină pectorală și trebuie să fie recunoscute.

5. Oprește-te din activitatea pe care o desfășori și așează-te într-o poziție confortabilă. Administrează-ți nitroglicerina sublinguală, dacă aceasta a fost prescrisă de medic. Nitroglicerina dilată vasele de sânge și poate ameliora simptomele în cazul unei crize de angină pectorală. Dacă durerea nu se ameliorează în decurs de 5 minute, este necesară apelarea serviciului de urgență [2].

6. Monitorizează-ți starea de sănătate cardiacă. Mergi regulat la consultații medicale și efectuează investigațiile recomandate de către medicul curant.

7. Adaptează-ți stilul de viață prin adoptarea unei diete sănătoase, a exercițiului fizic regulat recomandat de către specialist, renunțarea la fumat și menținerea unei greutăți sănătoase [3].

8. Evită, pe cât posibil, stresul. Stresul poate fi un factor declanșator al crizelor de angină pectorală, de aceea evitarea și gestionarea acestuia este deosebit de importantă [4].

În concluzie, gestionarea și prevenirea crizelor de angina pectorala necesită o înțelegere clară a cauzelor, simptomelor și a metodelor de prevenție. Prin implementarea sfaturilor oferite în acest articol, poți reduce semnificativ riscul de a dezvolta această afecțiune cardiacă și poți gestiona mai eficient crizele dacă acestea apar.

 

Bibliografie:

  1. American Heart Association. “Angina (Chest Pain).” Www.heart.org, 2021, www.heart.org/en/health-topics/heart-attack/angina-chest-pain, accesat la 3.08.2023;
  2. “Angina – Symptoms and Causes.” Mayo Clinicwww.mayoclinic.org/diseases-conditions/angina/symptoms-causes/syc-20369373#:~:text=Overview, accesat la 3.08.2023;
  3. Cleveland Clinic. “Angina (Chest Pain): Causes, Risk Factors, Diagnosis.” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/21489-angina, accesat la 3.08.2023;
  4. NHS . “Angina.” NHS, 23 Mar. 2018, www.nhs.uk/conditions/angina/, accesat la 3.08.2023.
Citește și
Spune ce crezi