Gata. S-a terminat. 844 de zile. Atât a numărat. Marți, ceasul din Piața Ostaticilor din Tel Aviv va fi oprit. Ticăitul său, care a marcat speranța și agonia unei națiuni, va amuți. Se închide un capitol dureros, dar conflictul, nici pe departe încheiat, își lasă ecourile în urmă, relatează HotNews.
Decizia nu e întâmplătoare. Luni, armata israeliană a confirmat o veste tragică: trupul ultimului ostatic a fost recuperat din Gaza. Numele lui era Ran Gvili. Avea 24 de ani și era polițist, deși în afara serviciului în acea zi. A fost ucis pe 7 octombrie 2023 apărând kibbutzul Alumim, iar militanții Jihadului Islamic i-au dus apoi trupul în Fâșie, conform informațiilor Reuters preluate de HotNews.
Tăcerea asurzitoare a unui simbol
Piața Ostaticilor a fost mai mult decât un loc. A fost inima unei țări, pulsând în ritmul durerii familiilor. Mii de oameni s-au strâns aici, săptămână după săptămână. Sub ticăitul acela neîndurător, cereau un singur lucru: aducerea celor dragi acasă. Atacul Hamas din 7 octombrie 2023, cea mai mare ucidere a evreilor de la Holocaust încoace, a săpat o rană adâncă în conștiința Israelului, iar fiecare ostatic readus era un mic pas spre o vindecare care părea imposibilă.
Marți, tăcerea va fi grea. La ceremonie va fi prezentă Shira, sora lui Ran Gvili. Alături de ea, foști ostatici și rude ale victimelor vor aduce un ultim omagiu celor care nu s-au mai întors. Momentul, organizat de Forumul Ostaticilor și Familiilor, marchează finalul unei mobilizări publice fără precedent.
La Rafah, speranța se agață de un fir de ață
Un simbol se stinge în Tel Aviv, dar în Gaza o altă speranță pâlpâie. Una fragilă, agățată de promisiunea redeschiderii frontierei Rafah. Pentru zeci de mii de oameni, e singura scăpare dintr-un iad medical. Nour Daher, un palestinian de 31 de ani, e unul dintre ei. Așteaptă să plece pentru a-și trata inima. „Am documentele de trimitere medicală. M-am înregistrat la OMS (…) Acum aștept ca numele meu să apară pe listele lor”, a declarat el pentru Reuters, descriind palpitații severe, aproape zilnice.
Și nu e singurul. Ministerul Sănătății din Gaza estimează că cel puțin 20.000 de pacienți și răniți trebuie să iasă urgent din enclavă pentru tratament. Lângă patul fiului său Ahmed, care a fost împușcat în cap, Yehia Rasras, un tată de 50 de ani, descrie o realitate brutală. Spitalele nu mai au nici măcar medicamente de bază. „Îmi doresc ca fiul meu să primească tratament în străinătate, astfel încât să se poată recupera (…) Asta este tot ce îmi doresc pentru fiul meu”.
Armistițiu? Doar pe hârtie
Oprirea ceasului pică, teoretic, la finalul primei etape a planului american de pace. Predarea tuturor ostaticilor, vii sau morți, era piesa centrală. Ironia sorții… chiar și cu acest obiectiv atins, pacea pare o glumă proastă. De când s-a instituit armistițiul în octombrie, violența a continuat nestingherită. Au murit patru soldați israelieni. Și peste 480 de palestinieni. Ambele tabere se acuză reciproc, la nesfârșit, de încălcarea înțelegerii.
Chiar marți, alte vești proaste. Forțele israeliene au ucis patru palestinieni în nordul Gazei, conform Spitalului Al Ahli. Când a fost contactat, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a spus că nu știe nimic despre vreun incident în zonă. Nimic nou.
Și acum, ce? Reconstrucție sau control militar?
Viitorul e o ceață totală. Etapa a doua a planului de pace? Cea cu reconstrucția și demilitarizarea Gazei? Pare o fantezie în acest moment. Multe puncte din prima fază a acordului au rămas neîndeplinite, așa că implementarea următorilor pași e un mare semn de întrebare. Realitatea din teren e simplă și dură: enclava e divizată. Armata israeliană stăpânește 53% din Fâșia Gaza. Hamas controlează restul. Ticăitul ceasului din Tel Aviv s-a oprit, dar cronometrul suferinței din regiune merge mai departe, neîndurător.
