Anunț despre recalcularea pensiilor!
Vești de ultim moment pentru români. Conform legislației în vigoare, anumite categorii de persoane pot beneficia de creșterea pensiilor.
Despre cine este vorba și unde se depun cererile?
Vești bune pentru o parte din români. Este vorba despre o categorie socială ar putea primi mai multe beneficii financiare în ceea ce privește recalcularea pensiilor, în condițiile în care vor plăti în continuare taxe la stat.
Concret, banii sunt oferiți în funcție de perioada în care aceștia au prestat activitate profesională. Însă, vizați de acest lucru sunt pensionarii care aleg să muncească chiar dacă au ieșit la pensie.
Anumiţi pensionari hotărăsc să lucreze și după ce împlinesc vârsta de pensionare, iar ei sunt cei care pot solicita chiar și acum recalcularea pensiei, acesta este un drept pe care nu multă lume îl ia în calcul, dar care poate mări veniturile finaciare.
De asemenea, pentru a obține acest lucru, persoana în cauză trebuie să demonstreze cu acte că a cotizat, iar banii respectivi nu au fost valorificați la data stabilirii pensiei. Cu această dovadă poate merge la Casa Naţională de pensii.
„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia”, se arată în articolul 107, din actuala lege a pensiilor.
În plus, legea mai spune că orice pensionar care realizează stagiu de cotizare poate beneficia de această recalculare a pensiilor.
„Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, se mai specifică în lege.
Care sunt pașii pentru recalcularea pensiei
Însă, în ceea ce privește pașii necesari pentru majorarea pensiei, cei aflați într-o astfel de situație trebuie să: descarce de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice cererea specială pentru recalcularea venitului. Următorul pas este depunerea solicitării la casa teritorială de pensii, alături de documentele care arată activitatea prestată în perioadele de după pensionare.
De precizat este faptul că, noua valoare majorată a pensiei se va acorda solicitantului din luna ulterioară depunerii cererii de recalculare a venitului, afirmă sursa citată.
Noua Lege a Pensiilor prevede însă și alte modificări.
Conform sursei citate, începând cu data de 1 septembrie 2023, vor intra în vigoare noi prevederi referitoare la acordarea pensiei.În plus, Oodiferență importantă este faptul că, după pensionare, românii vor avea dreptul să solicite recalcularea pensiei doar o singură dată pe an.
De asemenea, solicitarea trebuie să fie rezolvată în termen de maximum 60 de zile de la înregistrare, se mai spune în lege.
„Pensia poate fi recalculată la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Cererea (…) se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin decizie de recalculare. Pensionarii pentru limită de vârstă care realizează stagiu de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea pensiei o singură dată într-un an calendaristic, în condițiile legii”, indică articolul 98 din actul citat.
Planul președintelui SUA de a modifica numele unei zone maritime stârnește controverse Președintele american Donald Trump [...]
Hidratarea corectă este esențială pentru menținerea sănătății noastre, dar poate deveni și un ritual de eleganță dacă alegi să o [...]
Dar, la fel ca mama ei, când a venit momentul absolvirii, Fatehi a simțit, de asemenea, presiunea de a urma [...]
Marea dragoste este un concept care fascinează și inspiră oamenii de secole. Pentru unele femei, această experiență vine ca un [...]
Lucruri pe care trebuie să le ştii dacă suferă de anxietate. Cu toţii simţim emoţii puternice atunci când avem de [...]
Sursa Radiofrecvența facială. Beneficii și recomandări Radiofrecvența facială este una dintre cele mai populare proceduri non-invazive utilizate în industria de [...]