ASF: Piața pensiilor private în trimestrul I al anului 2021
Piața pensiilor private a fost cel mai puțin afectată de pandemia COVID-19, având în vedere politica de economisire și de investire pe termen lung. Pe parcursul timpului au existat episoade de volatilitate care au marcat fondurile de pensii private, însă activele acestora au înregistrat, per ansamblu, creșteri de la perioadă la perioadă.

La finalul lunii martie a anului 2021, fondurile de pensii private (Pilon II și Pilon III) au cumulat 83,34 miliarde lei în active totale, cu 33% mai mult comparativ cu anul anterior. Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de 7,9%.
Ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezenta, la sfârșitul primului trimestru al anului, 71% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private, în timp ce 24% au investiții în acțiuni.
Fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II (ianuarie-martie 2021)
- valoarea totală a activelor – 80,24 miliarde lei;
- valoarea activelor nete – 80,19 miliarde lei;
- numărul participanților – 7,68 milioane persoane;
- contribuția medie a participanților – 197 lei/participant;
- contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat – 2,42 miliarde lei;
- rata medie ponderată de rentabilitate – 6,10%;
- valoarea medie a activului unui participant – 10.670 lei;
- plăți ale activului personal net către participanți – circa 64 milioane lei pentru 3.991 participanți și beneficiari.
Fondurile de pensii facultative – Pilonul III (ianuarie-martie 2021)
- valoarea totală a activelor nete – 3,10 miliarde lei;
- numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative – 534.760 persoane;
- contribuția medie – 145 lei/participant;
- contribuțiile virate în sistemul de pensii facultative – 92 milioane lei;
- rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat – 9,09%;
- rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc mediu – 7,79%;
- valoarea medie a unui cont – 5.797 lei;
- plăți ale activului personal net către participanți – aproximativ 27 milioane lei pentru 2.587 participanți și beneficiari.
Raportul exhaustiv cu privire la evoluția pieței pensiilor private, în primul trimestru al anului 2021, poate fi consultat AICI.
Cristian Matei
Cristian Matei semnează pe news24.ro articole la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Țevile și robinetele noi pentru apă potabilă vor fi verificate după reguli europene din 31 decembrie. Cele cu certificat național valabil atunci trec la noua procedură în 2032
Cine te preia dacă rămâi fără furnizor de curent și cum verifici prețul
Cum ceri banii înapoi după o fraudă online și când banca trebuie să îi returneze
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Delia a lansat „Femeia”. Versurile despre presiunile asupra femeilor au primit aprecieri și critici
Lyla
Ce semne pot arăta că un adult manipulează un copil pentru un abuz sexual și cum îl protejezi
Revista Ioana
Cum pregătești mesele pentru o săptămână cu bani puțini și când congelezi porțiile
Financiarul
Acțiunile Rompetrol Rafinare au coborât la 0,37 lei. Un pachet cumpărat cu 1.000 de lei la 1,52 lei este evaluat la circa 243 de lei
Dolce Sport
Mirra Andreeva a învins-o pe Svitolina cu 6-4, 6-0 la Turneul Campioanelor. Urmează meciul cu Sabalenka
GetPony
DeepDrive, firma cu motorul electric cu două rotoare, a fost aleasă ca furnizor de un constructor auto. Producția este programată pentru 2028