Care sunt operațiile de corecție a miopiei și ce trebuie să știi despre ele?

Miopia este un viciu de refracție care afectează vederea la distanță. Vederea se poate corecta cu lentile de contact sau ochelari de vedere, dar aceste dispozitive nu o vindecă. Singura metodă eficientă de reducere a dioptriilor și de eliminare a dependenței de ochelari/ lentile de contact este prin intermediul unei operații de corecție a miopiei.[1] Există mai multe tipuri de astfel de operații, iar în continuare îți vom vorbi despre cele mai frecvent folosite.
ReLEx SMILE / SMILE PRO
ReLEx SMILE reprezintă cea mai modernă metodă de corecție chirurgicală a miopiei. Este o procedură minim invazivă ce, spre deosebire de alte tehnici, nu implică crearea unui flap cornean sau îndepărtarea epiteliului cornean. Acest tip de operație presupune utilizarea unui laser cu femtosecunde extrem de precis pentru a remodela corneea prin crearea unei lenticule refractive în interiorul ochiului, care este apoi îndepărtată printr-o incizie foarte mică. Datorită preciziei sale, procedura este rapidă și nedureroasă. SMILE PRO presupune utilizarea aceleiași tehnici pentru corecția miopiei, dar se utilizează un alt tip de laser cu femtosecunde.[2]
Dacă vrei să afli cui îi este recomandată acest tip de operație de miopie și ce preț are, adresează-te unei clinici de oftalmologie!
Lasek
Lasek (Laser epithelial keratomileusis) este o altă tehnică chirurgicală refractivă folosită pentru corecția viciilor de refracție precum miopia. Această procedură presupune îndepărtarea parțială a primului strat al corneei, epiteliului corneean, și remodelarea acesteia cu ajutorul unui laser. Ulterior, epiteliul este repoziționat.[3]
FemtoLasik
FemtoLASIK reprezintă o altă metodă inovatoare și eficientă de corecție a dioptriilor. Această tehnică implică utilizarea a două tipuri de laser – cu femtosecunde și cu excimeri. Primul este folosit pentru a decupa un flap cornean, iar cel de-al doilea pentru a remodela corneea și a corecta dioptriile. La final, flapul cornean este repoziționat, fără a necesita suturi. Această tehnică chirurgicală permite un tratament mult mai personalizat, stabilitate mai mare a flapului cornean și o vindecare și o recuperare mai rapide decât intervenția LASIK tradițională sau tehnica PRK.[4]
PRK
PRK (Photorefractive keratectomy) este o tehnică de chirurgie refractivă care implică îndepărtarea epiteliului corneean pentru a expune patul stromal cornean, ce apoi va fi remodelat cu ajutorul unui laser cu excimeri. După procedură, epiteliul corneean are nevoie, de obicei, de 3 până la 4 zile pentru a se regenera. PRK este utilizat în mod obișnuit pentru a trata miopia, precum și hipermetropia sau astigmatismul.[3][4]
Implantul de cristalin în scop refractiv
Implantul de cristalin în scop refractiv, cunoscut și sub denumirile de Refractive Lens Exchange sau Clear Lens Extraction, este o metodă de corecție a miopiei în care cristalinul natural al ochiului este înlocuit cu un cristalin artificial. Intervenția este similară operației pentru cataractă și este utilizată mai ales pentru persoanele cu miopie foarte mare sau care nu sunt candidate pentru laser.[3]
Implantul de lentilă intraoculară Visian
Implantul de lentila intraoculara Visian ICL (Implantable Collamer Lens) reprezintă o altă soluție la care se poate apela atunci când intervențiile cu laser nu sunt posibile sau recomandate. În această procedură, o lentilă intraoculară fabricată dintr-un material biocompatibil, care conține colagen natural, este plasată în fața cristalinului natural și în spatele irisului. Totul se face printr-o incizie de mici dimensiuni, care nu necesită suturi.[1]
Operațiile de corecție a miopiei reprezintă o opțiune excelentă pentru persoanele care doresc să scape de ochelari și lentile de contact. Cu toate acestea, este important să cântărești cu atenție beneficiile și riscurile fiecăreia dintre acestea înainte de a lua o decizie. Discută cu un medic oftalmolog care practică și are experiență cu respectiva tehnică chirurgicală, pentru a afla care este cea mai bună opțiune pentru tine.
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru mai multe informații, te rugăm să consulți un specialist!
Bibliografie:
- „Considering LASIK Surgery”, Mayo Clinic, 2024, www.mayoclinic.org/tests-procedures/lasik-eye-surgery/in-depth/lasik-surgery/art-20045751. Accesat la 27 Nov. 2024.
- „What Is Small Incision Lenticule Extraction?”, American Academy of Ophthalmology, 30 Sept. 2024, www.aao.org/eye-health/treatments/what-is-small-incision-lenticule-extraction. Accesat la 27 Nov. 2024.
- „Alternative Refractive Surgery Procedures”, American Academy of Ophthalmology, 25 Apr. 2023, www.aao.org/eye-health/treatments/refractive-surgery-alternative-procedures. Accesat la 27 Nov. 2024.
- Dhaliwal, Deepinder K. „Refractive Surgery”, MSD Manual Professional Edition, MSD Manuals, 7 Feb. 2024, www.msdmanuals.com/professional/eye-disorders/refractive-error/refractive-surgery. Accesat la 27 Nov. 2024.

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă [...]

Ni se cere performanță. Ne împărțim între job, familie, proiecte personale și ne străduim să menținem un echilibru între toate [...]

În 1949, o serie de cinci părți în New York Post, intitulat „22 Days on a Chain Gang” (22 de [...]

ațiile de cuplu nu sunt lipsite de tensiuni. Diferențele de perspectivă, nevoile emoționale sau ritmul diferit în luarea deciziilor pot [...]

Căsătorie versus concubinaj. Avantaje și dezavantaje. Căsătoria este un obicei din cele mai vechi timpuri, făcând parte din legile omenești. [...]

Sursa 10 Motive pentru care ar trebui să îți rezervi vacanța în Turcia pentru vara anului 2025 Atunci când vine [...]