Ca părinte, îți dorești să iei cele mai bune decizii pentru sănătatea și educația copilului tău. Alegerea grădiniței, a școlii sau a cursurilor educative face parte dintre cele mai mari provocări cu care te confrunți din această postură.
Alegerea unei școli în care copilul tău să învețe să comunice în limba engleză nu face nici ea excepție. Modul în care profesorii predau în cadrul acestor cursuri engleza copii este vital pentru felul în care acesta asimilează informațiile și evoluează.
Participarea la cursuri de engleză este un început pentru copilul tău și îi poate aduce o mulțime de beneficii, atât din punct de vedere educațional, cât și profesional.
Iată ce schimbări poți remarca după participarea la cursuri de engleză pentru copii:
Centrul de limba engleză Flying Colours organizează cursuri de engleză pe grupe de vârstă și nivel de cunoștințe, astfel încât copilul să se poată integra și să nu se simtă intimidat de ceilalți copii. Grupul de lucru este format din 8-10 elevi, suficienți încât să poată lucra activ, însă îndeajuns de puțini încât profesorul să le poată acorda fiecăruia atenția cuvenită.
În cadrul acestor cursuri de engleză pentru copii, prichindelul tău va avea ocazia să-și îmbunătățească abilităție de a comunica în această limbă atât verbal, cât și scris sau la nivel de ascultare și citire.
Învățarea limbii engleze de la o vârstă cât mai fragedă crește șansele copilului de a ajunge să dobândească accent nativ, să aibă fluență în exprimare și o bază de cunoștințe solide.
În cazul copiilor de gimnaziu, aceștia se vor putea pregăti pentru promovarea cu succes a examenelor de engleză Cambridge KET și PET (care echivalează și admiterea la clasa a 9-a bilingv). În timp ce, în cazul adolescenților, aceștia vor avea posibilitatea de a învăța atât engleză generală, cât și să se pregătească pentru promovarea cu brio a examenelor de engleză PET, FCE, CAE, Ielts.
Aceste cursuri de engleză pentru copii se bazează pe modele de predare de ultimă generație. Profesorii îi vor provoca pe copii la discuții libere și jocuri de role play, în cadrul cărora să-și exerseze abilitatea de a comunica spontan în limba engleză.
Pe lângă exersarea și îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților de comunicare, copilul tău va avea ocazia de a a-și face prieteni noi, de aceeași vârstă și cu interese comune cu ale lui. Va deprinde abilitatea de a răspunde spontan indiferent de context sau situație, fie că o va face în română sau engleză.
Totodată, un aspect foarte important al acestor cursuri oferite de Centrul de limba engleză Flying Colours îl reprezintă relația cu profesorul. Părinții vor primi feedback periodic din partea cadrelor, astfel încât să aibă o imagine fidelă a evoluției copilului în cadrul orelor de limba engleză. De asemenea, profesorii vor lucra cu cei mici într-un mediu prietenos și distractiv, cu metode de predare de ultimă generație, care să le stârnească interesul și curiozitatea copiilor și să-i facă să aștepte cu nerăbdare următoarea oră de curs.
Intră pe site și consultă oferta completă de cursuri engleză copii. Nu ezita să iei una dintre cele mai bune decizii pentru dezvoltarea intelectuală și psiho-emoțională sănătoasă a copilului tău.
