Certificatul verde nu se va aplica testelor antigen, dar ar putea fi valabil pentru cei care au făcut prima doză
Coaliţia discută, luni, forma proiectului de lege cu privire la certificatul verde, între liberali şi social-democraţi existând divergenţe pe acest subiect. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a precizat de curând, că se lucrează la un nou proiect de lege, diferit de cel al PNL, blocat în comisii, la Camera Deputaţilor.

Certificatul verde nu se va aplica testelor antigen, liberalii respingând această variantă dar este posibil să se elibereze unul provizoriu, după prima doză de vaccin, au spus surse politice.
Este posibil ca proiectul să includă şi posibilitatea testării la privat.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spunea, săptămâna trecută, că statul ar putea asigura pentru o perioadă de 42-45 de zile testarea persoanelor nevaccinate în vederea obţinerii certificatului verde, Rafila arătându-se împotriva „ameninţării şi şantajului”.
Totodată, Rafila mai anunţa posibilitatea generării de vouchere cu valoare fixă, pe care nevaccinaţii să le poată folosi la medicul de familie sau la farmacie ori laboratoare de analize care să fie conectate la sistemul informatic naţional şi să poată genera în scurt timp certificatul.
Daniela Șerban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Cei promovați pe afișe lipite ilegal ar putea primi amendă de până la 20.000 de lei dacă, din vina lor, nu le scot în cinci zile lucrătoare de la înștiințare
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Cum vorbești cu adolescentul despre droguri fără acuzații și ce faci dacă îți spune că a consumat
Revista Ioana
Modul cu ventilator al cuptorului a consumat mai puțin în testele a trei modele. Diferența a fost de 0,05-0,25 kWh pe ciclu
Financiarul
Apartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro
Dolce Sport
FC Botoșani a egalat Oțelul Galați la ultima fază, 1-1 în ultimul meci al turului
GetPony
Cât plătești peste prețul unei mașini rulate de 15.000 de euro aduse din Germania
Bravonet
Ronaldo nu revine la „Mireasa” și rămâne în Italia lângă tatăl său. Irina continuă competiția