Cum te pregătești pentru sezonul rece în casă și în afara ei
Sezonul rece pare că și-a făcut simțită prezența mai repede decât ne așteptam – cu zone în care zăpada deja și-a făcut intrarea în scenă timid, sezonul toamnă-iarnă este unul fascinant, însă și dificil în egală măsură, pentru că cere o serie de pregătiri pe mai multe niveluri.
Și nu, nu ne referim doar la proviziile de zarzavaturi sau la delicioasele dulcețuri, ci mai degrabă la felul în care trebuie să ne pregătim casele și nu numai.
Iarna, acasă – să fie căldură!
Vizualizează asta: ajungi acasă înfrigurat și te îmbie un aer cald încă de când descui ușa. Acesta este, probabil, visul oricui când vine vorba de iarnă – să aibă o locuință mereu încălzită, la costuri umane.
Motiv pentru care trebuie să te asiguri că sursele de încălzire pe care le ai la dispoziție funcționează – dacă ai o centrală termică, fă o revizie chiar la sfârșitul verii sau începutul toamnei, ca să te asiguri că nu vei avea surprize. De asemenea, cel mai bine este să fii asigurat: achiziționează o aerotermă pe care să o ai în casă „în caz de”.
Același lucru este valabil și cu biroul: ai putea să lucrezi într-un birou în care îngheți? Nu prea credem. De aceea e bine să te asiguri încă de la sfârșitul verii că vei putea încălzi spațiul în care îți desfășori activitatea.
Pe frig, pe drum
Care e al doilea loc în care îți petreci cea mai mare parte din timp, după locuință? Probabil răspunsul la această întrebare este, pentru mulți dintre noi, „în mașină”. Ceea ce nu e neașteptat – dacă vara renunțăm, poate, la mașină pentru mersul pe jos, pe trotinetă sau bicicletă, în sezonul rece este important să alegem mijlocul de transport care ne asigură un grad ridicat de confort – în cele mai multe dintre cazuri, propria mașină. Iar când vine vorba de pregătirea mașinii pentru iarnă, ține cont de aceste aspecte:
- schimbă-ți cauciucurile: nu uita de anvelope iarna atunci când se ivește zăpada – nu doar pentru un drum mai confortabil, ci, în primul rând, pentru un drum în siguranță
- asigură-te, înainte de sezonul rece, că bateria funcționează la performanța ei maximă
- nu uita să înlocuiești antigelul din sistemul de răcire
- nu uita să verifici ca sistemul de frânare să funcționeze optim
- asigură-te că sistemul de încălzire funcționează la nivelul său optim.
Acasă și la birou: alte aspecte de care să ții cont
Pe lângă subiectele înșiruite anterior, ți-am pregătit un ghid de sfaturi pe care să le pui în aplicare în acest sezon, pentru a te asigura că ai parte de confortul dorit fie acasă, fie la birou.
- Aerisește caloriferele înainte de a porni căldura; dacă nu sunt aerisite, nu vor funcționa eficient.
- Achiziționează benzi de etanșare pentru ferestre, benzi care vor ține aerul cald în interior și pe cel rece, în exterior.
- Dacă este posibil, izolează pe interior și exterior încă din primăvară – vară; acest lucru nu va face casa doar mai călduroasă, ci o va și menține fără mucegai sau igrasie.
- Asigură-te că pomii de lângă casă sau de lângă birou nu prezintă un pericol de cădere în timpul furtunilor.
- Bonus: asigură-te că locuința, biroul, garderoba și cămara sunt pregătite pentru iarnă. De asemenea, nu îți neglija mașina – dacă vrei să nu ai stresul schimbării anvelopelor iarna, poți opta pentru niște cauciucuri all-season; chiar dacă pret cauciucuri all season este mai ridicat, ele vor fi alături de tine la drum pentru mai multe sezoane.
Sezonul rece este încărcat de emoție și bucurie: începerea școlilor, prima ninsoare, Crăciunul. Însă de cele mai multe ori, începem pregătirea pentru toamnă – iarnă într-un mod eronat, agitându-ne să ne asigurăm că avem suficiente borcane de zarzavat în cămară. În realitate, pregătirile trebuie să înceapă de la aspectele cele mai cruciale: încălzirea în casă și siguranța pe drum fiind două dintre ele.
Ana Neagu
Ana Neagu este o jurnalistă experimentată la News24.ro, cu peste 8 ani de activitate dedicată știrilor de actualitate. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie informațiile legate de deciziile guvernamentale și tendințele sociale, oferind publicului o imagine clară și rapidă a realității. Toate articolele →
Citește și
Dosarul dealerului auto din Arad a ajuns la 83 de plângeri și prejudiciu de peste 10 milioane de lei. Cine mai poate recupera ceva
Lucrările de siguranță de pe DN7, Valea Oltului, au depășit 75%. Acum se circulă pe ambele sensuri la Lotrișor, evitând blocajele
Motorina a trecut din nou de 10 lei pe litru, după o nouă scumpire. Cum verifică statul prețurile
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Cristina Spătar spune că este în continuare cu Vicențiu Mocanu. „A fost vorba de un proces, l-a retras”
Lyla
După o pauză de sport, poți reînvăța mișcările mai repede. Cum revii fără să forțezi de la început
Revista Ioana
Topul celor mai salvate rețete de pe Bon Appétit în această săptămână
Financiarul
Bitdefender avertizează că deepfake-uri cu Florin Talpeș cer bani și date pentru investiții false
Dolce Sport
UTA a bătut-o pe Sepsi cu 1-0 în prelungiri. Dorobanțu a decis meciul după 28 de șuturi la poartă
GetPony
Un Maserati GranCabrio a ieșit de pe Transfăgărășan și s-a oprit într-o râpă, fără victime