Rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională au scos la iveală o aglomerare uriașă de note peste 9 la limba română, o zonă a clasamentului unde câteva sutimi fac diferența între un liceu de top și restul opțiunilor. Numai că aceste diferențe fine nu reflectă neapărat competențele reale ale elevului, ci mai degrabă variațiile de corectare și capacitatea de a urma un șablon. Procedura standard, care presupune evaluarea lucrărilor de către doi profesori și calcularea mediei aritmetice, lasă loc unei marje de eroare care poate schimba un destin.
O diferență de câteva sutimi
Cât de corecte sunt, pe bune, aceste note? Gabi Bartic, expert în evaluare educațională și CEO al platformei de testare Brio.ro, dezvăluie că o notă de 9.60 poate fi, în realitate, la fel de bine un 9.50 sau un 9.70. Totul depinde de interpretarea corectorului.
Lucrurile stau, așadar, puțin diferit față de cum par la prima vedere. Într-un sistem în care o marjă de eroare la corectare (perfect normală, de altfel) poate influența admiterea la liceu, subiectivitatea evaluatorului ajunge să cântărească uneori mai greu decât argumentele solide ale copilului.
„Dresajul” premiat, gândirea critică penalizată
Expertul atrage atenția asupra unei realități dure din sistemul de învățământ românesc. Se premiază „dresajul” în detrimentul gândirii critice și al capacității reale de argumentare. Aflat în fața foii de examen, elevul alege să urmeze „rețetarul” învățat, tocmai pentru a nu fi depunctat.
Iar acest lucru este cel mai vizibil la proba care, teoretic, ar trebui să testeze exact opusul: compunerea sau textul argumentativ.
Paradoxul compunerii: creativitate sau șablon?
Deși considerat subiectul care aduce cele mai multe puncte și prin care elevii își pot demonstra creativitatea, textul argumentativ a devenit, paradoxal, spațiul în care se aplică cel mai rigid „dresaj” educațional. V-ați gândit vreodată de ce contează mai mult cum spui ceva la examen, decât ce spui de fapt?
Gabi Bartic explică exact acest fenomen. „În teorie, ar trebui să conteze ce spune copilul: ideea, înțelegerea, capacitatea de a argumenta. În practică, contează foarte mult cum spune și, mai ales, cât de bine se aliniază la un tip de răspuns „recunoscut” de evaluare. Șabloanele pe care le știm toți din culegeri și din caietele copiilor. Și aici apare problema: partea de test pe care noi, ca societate, o apărăm cel mai mult – compunerea – este și cea în care elevii sunt cel mai mult antrenați în șabloane. Învață structuri fixe, formule „de siguranță”, tipuri de argumente care „merg”.”
proba de foc a creativității a devenit un exercițiu de conformare.
Astfel, actualul format al examenului eșuează în a diferenția corect elevii și cum s-ar putea trece de la o evaluare a unor șabloane învățate pe de rost la una a gândirii autentice.
