De ce rămâne aerul poluat aproape de sol la inversiune termică și cum se citesc datele stațiilor de monitorizare

Informațiile au fost relatate de europa.eu. Incidentele de poluare sunt mai probabile în aceste condiții, explică Agenția Europeană de Mediu. Fenomenul presupune un strat de aer rece rămas sub unul mai cald, care împiedică amestecarea aerului pe verticală.

Solul pierde căldură în nopțile fără nori

În perioadele lungi de iarnă cu presiune atmosferică ridicată, soarele încălzește solul în timpul zilei. După lăsarea nopții, dacă cerul este senin, căldura se pierde repede. Se răcește astfel și aerul aflat în contact direct cu suprafața.

Temperatura ajunge să crească odată cu altitudinea în stratul de inversiune. Aerul mai cald de deasupra funcționează ca un capac: reține dedesubt aerul rece și poluanții, iar stratul apropiat de sol devine tot mai poluat. Acumularea continuă până când se schimbă condițiile meteorologice predominante.

Vântul calm favorizează acest mecanism, alături de cerul senin și răcirea rapidă a solului. O inversiune poate dura câteva ore sau câteva zile și poate cuprinde o vale, un oraș întreg ori o câmpie. Unele episoade afectează numai aerul apropiat de suprafață, în timp ce altele se extind pe kilometri.

Aerul rece acumulat în văi favorizează ceața și înghețul

Când răcirea nocturnă aduce aerul de lângă sol la punctul de rouă, adică temperatura la care vaporii de apă încep să se condenseze, poate apărea ceața. Stratul cald de deasupra reține umiditatea, iar ceața poate deveni densă în văi și în alte zone joase.

Pentru agricultură, inversiunile din primăvară sau toamnă pot însemna temperaturi sub pragul de îngheț la suprafață. Culturile pot fi afectate mai ales în văi, unde se acumulează aerul rece.

Același strat cald limitează ascensiunea aerului către altitudinile la care acesta s-ar răci și ar forma nori. În aceste condiții, dezvoltarea furtunilor poate fi împiedicată, iar vremea poate rămâne calmă, cu cer senin.

Tipul stației arată ce influență măsoară

Pentru interpretarea unei măsurători, contează amplasamentul stației și perioada pentru care este calculată concentrația.

Interpretarea unei valori presupune și identificarea poluantului măsurat. PM10 și PM2,5 desemnează particule în suspensie; printre ceilalți poluanți urmăriți se află dioxidul de azot, dioxidul de sulf și ozonul.

Perioada de măsurare trebuie citită lângă concentrație

La consultarea datelor unei stații, se verifică:

• Poluantul și unitatea de măsură. Concentrațiile exprimate în micrograme pe metru cub indică masa poluantului dintr-un volum de aer.
• Intervalul: media orară descrie o oră, media zilnică acoperă 24 de ore, iar cea anuală privește anul calendaristic.

Pentru compararea unei concentrații cu o limită legală, se folosește intervalul de măsurare stabilit pentru acea limită.

O măsurătoare orară se interpretează în raport cu durata ei, fără a fi echivalată cu media unei zile.

Directiva europeană stabilește ținte pentru 2030

Directiva Uniunii Europene 2024/2881, adoptată la 23 octombrie 2024, a intrat în vigoare la 10 decembrie 2024. Termenul pentru transpunerea în legislația României este 11 decembrie 2026.

HotNews.ro a relatat la 3 aprilie 2025 explicațiile despre limitele prevăzute pentru 2030. Reducerea diferă între poluanți: pentru PM2,5, scăderea limitei anuale de la 25 la 10 micrograme pe metru cub înseamnă 60%, nu jumătate.

Comparațiile privind particulele în suspensie se raportau la limitele prezentate în acel moment: „Pentru poluantul PM 2,5 este prevăzută, în prezent, o limită maximă pe an calendaristic, de 25 de micrograme pe metru cub, însă o dată cu intrarea în vigoare a noii directive apare o valoare zilnică maximă de 25 de micrograme pe metru cub, iar valoarea anuală scade la doar 10 micrograme/metru cub. Și la PM 10, valoarea anuală va fi redusă la jumătate, de la 40 de micrograme pe metru cub, la 20, iar numărul maxim al depășirilor permise a scăzut la 18, de la 35”, explica, în aceeași relatare din 3 aprilie 2025, Corina Lupu, director al direcției generale Monitorizare a ANPM.

Pentru dioxidul de azot, explicațiile instituției indicau introducerea unei medii zilnice de maximum 45 de micrograme pe metru cub și reducerea limitei anuale de la 40 la 20 de micrograme pe metru cub.

La dioxidul de sulf, media zilnică urma să scadă de la 125 la 50 de micrograme pe metru cub, alături de introducerea unei medii anuale de 20 de micrograme pe metru cub.

Potrivit explicațiilor oferite atunci de Păștinaru, primarilor le revine cea mai mare răspundere pentru aplicarea legii de transpunere. Autoritățile locale ar urma să întocmească periodic foi de parcurs pentru zonele în care sunt depășite valorile-limită. Aceste documente trebuie să cuprindă măsurile aplicate, progresul realizat și măsurile suplimentare față de cele incluse în Planurile Integrate de Calitate a Aerului.