Denise Rifai a uimit pe toată lumea!
Teodor Meleşcanu, în vârstă de 80 de ani, aflat de o viață în slujba Statului Român, a condus de cinci ori Ministerul de Externe și timp de doi ani Serviciul de Informații Externe.

Teodor Meleșcanu, invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:00, la Kanal D
Astfel, fost membru al mai multor partide politice, acesta a candidat de două ori la Președinția României și a fost demnitarul care a condus diplomația românească în momente cheie pentru Statul Român, ca cel definitoriu pentru aderarea României la Uniunea Europeană, sau perioada votului din Diaspora, în timpul prezidențialelor din 2014, si scandalul mutarii Ambasadei Române la Israel.
De asemenea, în plan personal, Teodor Meleșcanu manifestă o discreție totală, puțini sunt cei care știu că diplomatul a fost sportiv în tinerețe si a practicat inot și polo de performanță.
Cine este omul din spatele diplomatului Teodor Meleșcanu
De asemenea, celebrul politician român va dezvălui, în cadrul interviului difuzat duminică, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, cine este omul din spatele diplomatului Teodor Meleșcanu, însă va oferi și raspunsuri menite să clarifice o serie ce întâmplări și decizii din politica românească.
”Ați fost comunist din interes sau din convingere?”, ”Ce v-a spus fratele lui Ceaușescu înainte să moară?”, ”V-ați folosit de funcția de director SIE ca să ștergeți urmele <agenților> din politică?”, ”V-ati pus relatiile politice in slujba lui Dinu Patriciu?, ”Este Victor Ponta ofițer acoperit?”, ”De ce nu ați recunoscut <firul roșu> cu Moscova?”, ”Ați pus interesul lui Dragnea mai presus decât interesul României?”, acestea sunt numai câteva dintre întrebările la care Teodor Meleșcanu va trebui să răspundă în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:00, la Kanal D!
Cine a fost invitat anterior?
În ediţia anterioară, Jean de la Craiova, celebrul cântăreț de muzică lautărească și manele din România, a surprins la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, cu o serie de declarații despre trecutul său.
Astfel, artistul, în vârstă de 51 de ani, a făcut dezvăluirii inedite în ceea ce privește viața personală și cariera sa. Născut și crescut în cartierul bucureștean Pantelimon, viața lui Jean de la Craiova a fost una plină de suișuri și coborâșuri, artistul trăind o copilărie grea, marcată de sărăcie. Când avea doar de 12 ani, părinții artistului s-au despărțit, iar acesta, împreună cu cei trei frați ai săi, au rămas în grija mamei.
“(…) Părinții mei s-au despărțit, iar eu și frații mei am rămas cu mama. Cu un singur salariu era foarte greu să te ții și de școală. (…) Nu mai făcea față mama! Fiind mic mi-am dat seama că mai trebuie <ceva>. În blocul în care stăteam era un magazin de mobilă unde m-am dus să muncesc; m-am rugat, pur și simplu, să fac orice, pentru 25 de lei pe zi. Veneam de la școală, fugeam la mobilă, strângeam hărtii, cartoane, măturam (…) Cu bănuții treceam strada, unde era un aprozar, și luam ce puteam, cartofi, fasole, să ne facă mama de mâncare”, a mărturisit artistul.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Guvernanța corporativă în era inteligenței artificiale, perspectiva României la OCDE
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Apartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro
Dolce Sport
FC Botoșani a egalat Oțelul Galați la ultima fază, 1-1 în ultimul meci al turului
GetPony
Cât plătești peste prețul unei mașini rulate de 15.000 de euro aduse din Germania
Bravonet
Danny Boy este identificat de presă drept motociclistul reținut pentru 24 de ore la Predeal. Iubita lui neagă reținerea
Lyla
Cum faci față doliului după moartea cuiva drag și când să ceri ajutor
Revista Ioana
Mierea, suplimentele și uleiul de măsline cu origine România apar într-un raport european cu suspiciuni de fraudă