E interzis total să faci asta în România!
Peste 50 de persoane din Târgoviște au fost amendați cu suma de 12.400 de lei, în total, după ce au fost prinși de polițiștii locali pe când scuipau coji de semințe pe jos sau consumau alcool pe stradă.

Astfel, polițiștii anunță că raziile pentru depistarea celor ce aruncă gunoaie pe domeniul public vor continua și în perioada următoare.
Ce pedespe riscă cei care nu respectă legea?
Aşadar, 53 de oameni din Târgovişte au fost prinși de polițiștii locali pe când scuipau coji de semințe pe jos, sau consumau alcool pe stradă, și au fost amendați cu suma de 12.400 de lei, în total.
În plus, alți 7 oameni au fost sancționați cu avertisment. Mai mult, agenții le-au oferit mături și fărașe unora dintre făptași, și le-au cerut să măture străzile și locurile de joacă pe care le murdăriseră. Tinerii au recunoscut că această sancțiune a fost chiar mai dură decât amenda, conform PRO TV.
De asemenea, polițiștii anunță că raziile pentru depistarea celor ce aruncă gunoaie pe domeniul public vor continua și în perioada următoare.
Mai mult, aceste fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice.
Ce spune legea?
Abandonarea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit Legii 211/2011, principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare. Legea stabileşte măsurile necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor şi prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora.
Mai clar, legea spune că abandonarea deșeurilor se pedepsește cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice.
Mai mult, cei care aruncă deșeuri ilegal sunt obligați prin lege să curețe zona și să plătească, pe lângă amendă, costurile de eliminare a gunoaielor prin societăți specializate.
Conform legii 211/2011, România trebuia să aibă colectare separată de minim 50% până în decembrie 2020, iar primăriile sunt obligate să pună la dispoziție infrastructură pentru această colectare separată.
Alt fel, primăriile pot fi amendate de Garda de Mediu, iar procedurile de infringement pot fi deschise împotriva României, cu amenzi semnificative.
Cu toate acestea, în anul trecut România reușește să recicleze doar 14%, conform datelor oficiale (București 8%).
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Cum ceri banii înapoi după o fraudă online și când banca trebuie să îi returneze
Mierea, uleiul de măsline și suplimentele cu România trecută la origine apar în trei suspiciuni de fraudă
Cei promovați pe afișe lipite ilegal ar putea primi amendă de până la 20.000 de lei dacă, din vina lor, nu le scot în cinci zile lucrătoare de la înștiințare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cum pregătești masa de Crăciun pentru opt persoane cu un singur cuptor
Financiarul
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din cauza unei defecțiuni
Dolce Sport
Arcada Galați a învins Steaua cu 3-0 și a urcat pe locul trei în campionatul masculin de volei
GetPony
Audi A8 a ieșit din producție după 32 de ani. Cumpărătorii mai pot alege doar din stoc
Bravonet
Iuliana Tudor l-a omagiat pe chirurgul Mihnea Ionescu după moartea lui. «Omul care mi-a salvat viața în 2004 alături de echipa sa»
Lyla
Cum vorbești cu adolescentul despre droguri fără acuzații și ce faci dacă îți spune că a consumat