Echipa Bio Ortoclinic trateaza si previne durerile de spate !

Studiile arată că toţi oamenii experimentează cel puţin o dată pe parcursul vieţii un episod de durere de spate. De asemenea, durerea de spate se regăseşte pe listă scurtă a motivelor frecvenţe pentru care oamenii apelează la ajutorul unui specialist. Este important să menţionăm că durerea de spate este una din principalele cauze ale dizabilităţilor de lungă săi de scurtă durată, prin urmare trebuie să prevenim şi să tratăm durerile de spate cu ajutorul specialiştilor, precum echipa Bio Ortoclinic, încă de de la primele semne.

Ce trebuie să ştii despre durerea de spate?

În primul rând trebuie să ştii că durerea de spate nu este o afecţiune, ci doar un simptom al altei boli. Prin urmare aceasta poate apărarea şi dispărea cu sau fără tratament. În al doilea rând, este important să ştim că durerea de spate poate apărea în orice regiune a spatelui. Astfel, în funcţie de localizare, putem avea o durere cervicală, toracala, lombară sau sacrala. Cele mai des întâlnite dureri de spate sunt cele care apar, de obicei, în zona lombară, deoarece aceasta este zonă care susţine cea mai mare parte a greutăţii în partea superioară a corpului uman.

În ceea ce priveşte durata durerii de spate, putem avea dureri de spate acute, sub – acute sau cronice. Dar să exemplificăm puţin, spre exemplu este considerată o durere acută – o durere de spate care apare brusc cu cel mult 5-6 săptămâni înainte de a merge la spital. Aceasta este declanşată de cele mai multe ori de o căzătură, de ridicarea împingerea repetată a unor greutăţi, dar şi de realizarea unor mişcare exagerate – realizate în mod eronat. Durerea cronică este mult mai puţin frecventa decât durerea de spate acută., aceasta este cea care durează mai mult de 3 luni şi poate fi un simptom pentru o serie de boli, prin urmare este necesar să mergi la medic pentru cercetări amănunţite şi pentru determinarea unui diagnostic.

Aşa cum îţi spuneam şi mai devreme, durerea de spate nu este o afecţiune, ci un simptom. Dar uneori, în funcţie de nervii afectaţi, unele dureri de spate pot provoca dureri şi în alte părţi ale corpului. După cum bine ştiţi, durerile de spate apar şi reapar după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Dar dacă durerea de spate este însoţită şi ale simptome, precum pierderi de greutate, febră, inflamaţii, dureri în picioare, dificultăţi la urinare, amorţeala în jurul feselor, anusului sau a organelor genitale trebuie să vizitaţi imediat un medic specialist. De asemenea, dacă durerea de spate este urmare a unei traume / lovituri puternice, trebuie să mergeţi de urgenţă la spital pentru un control amănunţit.

 

Iată care sunt cele mai frecvente tipuri de dureri de spate şi cauzele lor:

  1. Foarte mulţi dintre noi am experimentat cel puţin o dată durerea de spate de origine musculară. Aceasta este provocată de o poziţie incorectă, de o torsiune, de o ridicare forţată şi chiar de efort.
  2. Afecţiunile care pot duce la tasarea unui nerv, precum: traumatismele sau deformarea articulaţiilor, pot produce un alt tip de durere, de origine nervoasă.
  3. Atunci când discurile intervertebrale ne sunt afectate vom experimenta un alt tip de durere, şi anume durerea articulare.
  4. Un alt tip de durere de spate este cauzată de osteoporoza, o afecţiune care afectează sistemul osos şi care ne fac oasele extrem de fragile, cauzează o durere de spate de origine osoasă.

Un alt lucru extrem de important pe care trebuie să îl ai în vedere este faptul că unele dureri pot fi controlate şi chiar eliminate prin schimbarea stilului de viaţă. Dar pentru acest lucru trebuie să realizezi că durerea de spate nu este întotdeauna o mică durere care trece imediat şi că trebuie să apelezi la specialişti.

Bio Ortoclinic este una din clinicile de ortopedie şi vertebrologie care, încă de la înfiinţare, s-a dedicat tratamentelor nechirurgicale ale aparatului locomotor, adică atât a bazinului, cât şi a membrelor inferioare, dar şi a tuturor tipurilor de dureri ale spatelui. Mai precis, echipa Bio Ortoclinic tratează toate tipurile de probleme ce pot apărea la nivelul coloanei vertebrale, începând cu hernia de disc, scolioza şi cifoza şi inclusiv până la Spondilolistezis sau maladia Scheuermann.

Dispunând de echipamente de top pentru recuperarea medicală atât înainte, cât şi ţupa operaţiile de ortopedie, Bio Ortoclinic este cea mai cunoscută clinică de ortopedie şi vertebrologie din Europa de Sud-Est. Aceasta are peste 10 ani de activitate în ţara noastră şi este una dintre cele mai mari clinici din Europa care dispune atât de aparatura performanţă, cât şi de personal specializat şi de un management al calităţii la cele mai înalte standarde din domeniu.

Pe final este la fel de important să menţionăm că durerea de spate este un simptom care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă şi uneori indiferent de stilul de viaţă. Dar la fel de bine putem pomeni câţiva factori care pot duce la favorizarea apariţiei durerilor de spate, prin urmare unii oameni, cei predispuşi la aceşti factori, pot fi mai predispuşi la durerile de spate cornice. Ne referim aici la:

  • Ridicarea şi transportul greutăţilor – sunt unele profesii care implică atât ridicarea cât şi transportul pe anumite distanţe a diferitelor greutăţi;
  • Sarcina şi perioada imediat următoare naşterii;
  • Sedentarismul;
  • Vârsta înaintată;
  • Fumatull
  • Excesul de greutate;
  • Exerciţiile fizice intense realizate incorect;
  • Factorii genetici;