Efectele alcoolului asupra ficatului: Cât de mult este prea mult?

Consumul de alcool a fost asociat dintotdeauna cu boli ale ficatului, precum ficatul alcoolic, steatoza alcoolică, hepatita alcoolică și chiar ciroza și cancerul de ficat. Deși este o substanță cu un real potențial vătămător în cantități mari, alcoolul este nelipsit de pe mese la petreceri, în restaurante și baruri, precum și de pe rafturile magazinelor.
Să vedem însă cât de mult este prea mult, potrivit specialiștilor, și cum îți poate afecta alcoolul funcțiile ficatului.
Ce se întâmplă în ficatul tău când consumi alcool?
Atunci când consumi alcool, introduci în organism o cantitate de toxine. Pentru a metaboliza alcoolul și a elimina efectele sale, ficatul îl procesează, acțiune în urma căreia rezultă compuși mult mai toxici decât băutura ingerată. Ocazional și în cantități moderate, ficatul sănătos este perfect capabil să îi neutralizeze și să îi elimine.
Când bei alcool, practic organismul nu îl digeră, așa cum se întâmplă cu alimentele. Acesta trece rapid în fluxul sanguin și ajunge în fiecare parte a corpului. Alcoolul îți afectează mai întâi creierul, apoi rinichii, plămânii și ficatul. Efectul asupra organismului depinde de vârstă, sex, greutate, tipul de alcool. Și nu în ultimul rând de cantitate.
Cât de mult alcool este prea mult?
Din cantitatea de alcool ingerată, ficatul oxidează 95%, transformându-l în apă și monoxid de carbon. Ficatul poate oxida doar o unitate de alcool pe oră, adică 12 grame de alcool pur. O bere de 330 ml și circa 4% alcool conține 13,2 g de alcool pur, ceea ce înseamnă că ficatul va avea nevoie de cel puțin o oră pentru a proceda o bere mică.
Ce depășește acest prag, ca efecte imediate, se va resimți de la ușoară veselie, euforie, amețeală, confuzie, viteză de reacție scăzută, dificultăți de a vorbi și de a menține echilibru și până la beție și chiar comă alcoolică, în funcție de cantitatea de alcool pe care îl bea o persoană. Ca efect imediate, cu cât mai mult alcool într-un timp mai scurt, cu atât mai mare pericolul.
Pe termen mediu și lung, cu implicații asupra stilului de viață, consumul excesiv și frecvent de alcool duce la acumularea de toxine în ficat, la deteriorarea celulei hepatice și la o funcționare deficitară a acestui organ vital. Afecțiunile care se pot dezvolta sunt ficatul alcoolic, steatoza hepatică alcoolică sau ficatul gras alcoolic, hepatita alcoolică, ciroza și insuficiența hepatică.
Pentru a le preveni, medicii recomandă un consum moderat și ocazional de alcool care să nu depășească anumite limite. Este vorba de nu mai mult de două băuturi pe zi în cazul bărbaților și o băutură pe zi în cazul femeilor. Se consideră băutură o bere de 330 ml, un pahar de vin de 118 ml sau 30 ml de tărie. Tot ce depășește aceste cantități este nociv pentru ficat și pentru sănătate, în general.
Cum poți proteja un ficat afectat de alcool?
Dacă celulele hepatice nu sunt deteriorate iremediabil, fibrozate în stadiu avansat sau cicatrizate, un ficat alcoolic sau alcoolic gras se poate reface. Detoxifierea ficatului se realizează în primul rând prin eliminarea alcoolului din dietă, printr-un regim de viață echilibrat, combinat cu exercițiu fizic. Medicul poate recomanda un medicament pe bază de silimarină standardizată, care are rolul de a reduce inflamația, de a stimula regenerarea celulară și de a proteja ficatul de toxine și de stresul oxidativ.
Consumul de alcool, deși frecvent întâlnit în diverse contexte sociale, poate avea efecte devastatoare asupra ficatului atunci când depășește limitele indicate de medici. Ficatul este capabil să metabolizeze doar o cantitate mică de alcool pe oră, iar orice exces se traduce prin acumularea de toxine și deteriorarea celulelor hepatice. Pentru a proteja acest organ vital, este esențial să se adopte un consum moderat de alcool, respectând recomandările specialiștilor în sănătate, de maximum două băuturi pe zi pentru bărbați și o singură băutură pentru femei.

Într-un mediu profesional în care relațiile autentice contează tot mai mult, un gest simplu poate spune [...]

Ni se cere performanță. Ne împărțim între job, familie, proiecte personale și ne străduim să menținem un echilibru între toate [...]

Mahindra a lansat în liniște o nouă temă de interior pentru Thar Roxx. Numit „Mocha Grey”, acest nou aspect este [...]

ațiile de cuplu nu sunt lipsite de tensiuni. Diferențele de perspectivă, nevoile emoționale sau ritmul diferit în luarea deciziilor pot [...]

Magia pietrelor și efectele lor. Ce trebuie să știi! Sunt frumoase, strălucitoare, dar mai ales vindecătoare – însuși Paracelsus cunoștea [...]

Sursa 10 Motive pentru care ar trebui să îți rezervi vacanța în Turcia pentru vara anului 2025 Atunci când vine [...]