Partida dintre FCSB și Farul Constanța s-a încheiat cu o remiză, scor 2-2. Meciul a contat pentru etapa a treia din Superliga, iar constănțenii au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj.
Filmul unui meci cu doua reprize complet diferite
Prima mare ocazie a aparținut celor de la FCSB, când șutul lui Octavian Popescu a trecut puțin pe lângă poartă.
Dar lucrurile s-au schimbat rapid pe teren. Constănțenii au pus stăpânire pe joc. În minutul 21, Doicaru a făcut 1-0, finalizând o acțiune de echipă după o pasă inspirată primită de la Radaslavescu. Farul a continuat atacurile la poarta adversă. Sylvestre a fost aproape să facă 2-0 cu un șut puternic de la distanță, respins in extremis de portarul Popa.
Cu puțin timp înainte de pauză, gazdele au lovit din nou. Ahlinvi i-a pasat excelent lui Radaslavescu, care a trimis precis din interiorul careului pentru 2-0.
Iar după pauză, campioana a ieșit de la vestiare cu o cu totul altă atitudine. Stoian a ratat o ocazie mare cu capul, apoi Dawa a redus din diferență, tot printr-o lovitură de cap. Golul a venit în urma unui corner, la o fază unde Farul fusese avertizată de arbitru pentru tragere de timp.
Și totuși, FCSB putea egala mult mai devreme. În minutul 68, Florin Tănase a ratat o lovitură de pedeapsă de la 11 metri. Până la urmă, presiunea bucureștenilor din ultimele minute a dat roade. Joao Paulo a marcat pentru 2-2 în minutul 86. Reușita a fost validată (după o verificare îndelungată în camera VAR) și a stabilit scorul final.
Gigi Becali vrea sa iasa din fotbal
V-ați gândit vreodată cât de repede se schimbă discursul unui patron din fotbalul românesc la primul pas greșit? Asa cum arata informatiile publicate de Adevarul, finanțatorul FCSB, în vârstă de 68 de ani, ia serios în calcul retragerea din fenomen.
Dezamăgit profund de jocul echipei la malul mării, Becali a declarat la PrimaSport că ar putea vinde clubul în următorii unu-doi ani.
„E posibil, mă gândesc, că deja lumea a avansat, iar eu am rămas în urmă cu tehnologia, cu ce înseamnă fotbalul. Dacă lumea avansează în toate domeniile de activitate, avansează și în fotbal. Probabil, cred, mă gândesc la asta, că am rămas în urmă. Sunt rămas în urmă cu celelalte ale lumii, tehnologii, cu rețele de socializare, AI-uri, «internete», toate nenorocirile. Probabil sunt puțin înapoiat în treaba asta. Nici nu vreau să mă modernizez. Dacă este nevoie și dacă o să simt că într-adevăr așa este, dacă nu mă pricep… Una e să aduc eu fotbaliști, alta e să mizez pe alții, care se pricep. Mai stau un an, poate doi, apoi vând echipa și cu asta, basta! Acum, ca să aduci jucători, trebuie să fii avansat cu tehnologie, informații. Acum, tineretul, ca să câștige bani, toată lumea studiază. Informații, socializări, AI-uri. Eu am rămas înapoiat în privința asta!”, a precizat patronul roș-albaștrilor.
Critici directe pentru noile transferuri
Dincolo de discursul despre tehnologie, omul de afaceri a pus tunurile pe jucătorii nou-veniți și pe managerul general. Să fim serioși, sumele investite recent la campioana României nu sunt deloc mici pentru nivelul actual al fotbalului intern.
„Mi-am pus baza în MM. Să vedem acum dacă a făcut bine sau nu. Acum o să se supere, e prietenul meu, dar nu am ce să fac. Dacă nu, vând echipa și gata! Păi dacă văd că nu merge treaba… Am dat 1 milion și ceva pe «Boutatau». Păi bă, ești fotbalist. Driblează, fă ceva acolo! L-am luat și pe «Laban». Eu l-am ales. MM nu are nicio vină, eu l-am văzut și l-am ales pe «Laban» sau cum îl cheamă. Nu are… Așa calitate (n.r. – despre fundașul dreapta Ronny Labonne). Mai am și alte soluții, să mă ocup eu personal să bag bani mulți. De râs nu o să mă fac. Dacă văd că nu merge treaba, bag 10 milioane și iau jucători scumpi. De râs nu mă voi face. Dacă văd că mă fac, vând echipa, dar nu până ce voi face și soluție la care nu am apelat până acum: voi băga mulți bani. Cumpăr eu jucătorii, îi văd eu, colaborez cu 7-8 impresari ca să aduc. Sau aduc jucători din România La ce văd acum… Dacă am spus că mă gândesc să mă las de fotbal, cum să fiu optimist?! Am făcut investiții, am adus 5-6 jucători, am dat 1 milion și ceva pe unul. Cum să te bată Farul?! Că te-a bătut. Atât timp cât iei doar un punct, te-a bătut!”, a adăugat Gigi Becali.
Echipa din Capitală a plecat de la Constanța cu un singur punct obținut în clasament.











