Guvernul anunță un pachet de 5 miliarde de euro pentru relansarea economiei

Horatiu Preda
| 28 citiri
ajutor de stat

Guvernul României a anunțat lansarea unui nou pachet de scheme de ajutor de stat, o intervenție masivă în economie estimată la aproximativ 5 miliarde de euro până în 2032. Inițiativa, una dintre cele mai ambițioase de acest fel din ultimii ani, vine într-un moment în care România încearcă să-și consolideze poziția în arhitectura industrială europeană.

Nouă scheme pentru sectoare cheie

Concret, pachetul propus include 9 scheme distincte de ajutor de stat, care vor fi administrate în principal de Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei, cu implicarea Băncii pentru Investiții și Dezvoltare. Bugetul total pentru schemele ale căror alocări sunt deja clar definite se ridică la 3,95 miliarde de euro. Iar estimările sugerează că suma totală ar putea urca la circa 5 miliarde de euro odată cu includerea instrumentului dedicat investițiilor strategice de mari dimensiuni.

Un element central este tocmai acest mecanism dedicat finanțării investițiilor de peste 200 de milioane de euro. Aceste proiecte, numite și „proiecte ancoră”, sunt vitale pentru că generează valoare adăugată mare și dezvoltă lanțurile valorice locale. Numai că, hai să fim serioși, banii nu sunt totul. Analiștii subliniază că deciziile investitorilor depind la fel de mult de predictibilitatea legilor, de rapiditatea procedurilor administrative și de capacitatea statului de a oferi soluții integrate, de la infrastructură la utilități.

Din ce motive, guvernul amână accesul la 6 miliarde de euro din fonduri climatice, cu trei ani?
RecomandariDin ce motive, guvernul amână accesul la 6 miliarde de euro din fonduri climatice, cu trei ani?

Ce domenii sunt vizate

Pachetul guvernamental este diversificat și țintește obiective bine definite. Pe lângă proiectele mari, sunt vizate dezvoltarea clusterelor industriale, reducerea deficitului comercial prin stimularea producției interne, dar și valorificarea resurselor minerale strategice și critice. În paralel, se vor acorda fonduri pentru accelerarea investițiilor în tehnologii „net-zero” și pentru cercetare-dezvoltare, prin granturi și facilități fiscale extinse. Nici industria de apărare nu a fost uitată, mai ales în contextul geopolitic actual.

Pachetul (aflat încă la nivel de proiect de politică industrială) include instrumente dedicate și pentru reducerea decalajelor dintre regiuni, precum și programe pentru antreprenorii români din diaspora. Iată, cele nouă direcții:

  • Schema pentru investiții strategice majore (proiecte >200 mil. euro)
  • Schema pentru industria prelucrătoare / reducerea deficitului comercial
  • Schema pentru dezvoltarea clusterelor industriale
  • Schema pentru valorificarea resurselor minerale strategice și critice
  • Schema pentru tehnologii „net-zero” și tranziție verde
  • Schema pentru cercetare-dezvoltare și inovare (RDI)
  • Schema pentru industria de apărare
  • Schema pentru convergență regională și dezvoltare locală
  • Schema pentru antreprenoriatul românilor din diaspora

Viteză și eficiență, provocările reale

România are deja o experiență solidă în implementarea unor astfel de scheme, care în ultimele două decenii au atras investiții de miliarde de euro. Noul pachet nu schimbă direcția, ci extinde intervenția statului. Dar cum facem ca banii să ajungă unde trebuie și, mai ales, rapid?

Guvernul Bolojan riscă pierderi de 3,7 miliarde euro din cauza unui scandal dintre doi miniştri
RecomandariGuvernul Bolojan riscă pierderi de 3,7 miliarde euro din cauza unui scandal dintre doi miniştri

Aici lucrurile se complică puțin. Analiștii spun că e nevoie de îmbunătățiri operaționale. Pentru investițiile mari, ar fi utilă introducerea unor mecanisme reale de tip fast-track administrativ, cu termene clare pentru avize și autorizații. si, ar trebui prioritizate investițiile cu efect de „ancoră” în domenii ca mobilitatea electrică, electronica avansată sau industria chimică verde.

Simplificarea birocrației este esențială.

În cazul schemei pentru industria prelucrătoare, eficiența ar crește dacă sprijinul s-ar orienta către sectoare cu deficit comercial structural, precum echipamentele electronice sau industria farmaceutică. E drept că introducerea unor criterii minime de modernizare tehnologică ar putea preveni finanțarea unor proiecte cu valoare adăugată mică.

România va primi 20 de miliarde de euro din fonduri europene anunță guvernul
RecomandariRomânia va primi 20 de miliarde de euro din fonduri europene anunță guvernul

O șansă de a schimba modelul economic

Specialiștii în fiscalitate de la EY România văd acest pachet ca pe o oportunitate majoră pentru țara noastră. Implementarea eficientă este, însă, cheia succesului.

„Pentru România, noul pachet de scheme de ajutor de stat reprezintă o oportunitate foarte bună de a schimba modelul de dezvoltare economică. Dacă vor fi implementate eficient, aceste instrumente pot contribui la atragerea unor investiții strategice capabile să genereze ecosisteme industriale, să stimuleze inovarea și să reducă dependența de importuri în sectoare cheie. Într-o perioadă în care competiția regională pentru investiții devine tot mai intensă, România are șansa de a se poziționa ca un actor relevant în noile lanțuri industriale europene. Dar această oportunitate depinde de capacitatea noastră, ca țară, de a transforma un pachet ambițios de politici publice într-un instrument funcțional și credibil pentru mediul de afaceri”, au precizat analiștii EY.

Dincolo de cifre, provocarea reală va fi la nivel administrativ. Analiștii avertizează că implementarea eficientă a acestor scheme va necesita alocarea de resurse umane suplimentare, peste capacitatea actuală a echipelor implicate în ministere.