Guvernul susține introducerea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” ca materie obligatorie în liceu

-„Aceste reglementări sunt în concordanță cu obiectivele din Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, adoptată de Guvern în luna mai a acestui an pentru perioada 2021 – 2023.
-Totodată, susținerea proiectului de lege de către Executiv este în concordanță cu angajamentele pe care România le-a luat în ultimii ani, reiterate și consolidate la forumul Internațional de la Malmo din acest an, prin participarea președintelui Klaus Iohannis. Astfel, România se angajazează, în continuare, să promoveze educația, cercetarea și amintirea Holocaustului la nivel internațional și pentru a dezvolta instrumente internaționale pentru lupta împotriva antisemitismului. În mod specific, România a subliniat la Malmo că va revizui, actualiza și consolida educația asupra Holocaustului a elevilor români, dar și a programelor de formare pentru profesorii, profesorii și instructorii care predau discipline legate de Holocaust”, a mai spus Alexandru Muraru, într-un comunicat de presă transmis joi 11 noiembrie.
Daniela Șerban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Cei promovați pe afișe lipite ilegal ar putea primi amendă de până la 20.000 de lei dacă, din vina lor, nu le scot în cinci zile lucrătoare de la înștiințare
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Apartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro
Dolce Sport
Dzevad Prekazi, adversar al Stelei în semifinala din 1989, a murit la 69 de ani
GetPony
DeepDrive, firma cu motorul electric cu două rotoare, a fost aleasă ca furnizor de un constructor auto. Producția este programată pentru 2028
Bravonet
Gabi Torje și Alin Alexuc au coborât din mașina care scotea fum la Asia Express. Au ajuns primii și au câștigat avantajul
Lyla
Când se fac vaccinurile gratuite pentru copii și cum recuperezi o doză amânată
Revista Ioana
Școala este locul a 43% dintre incidentele de violență asupra copiilor din studiul publicat de UNICEF România