Sari la conținut

ING Bank România a finanțat cu 15,5 milioane de euro Gersim Impex

Gersim Impex a apelat la această facilitate de credit pentru diversificarea portofoliului companiei, în special pe segmentul terminalelor mobile.

Lectură: 3 min
ING Bank România a finanțat cu 15,5 milioane de euro Gersim Impex

La sfârşitul lunii septembrie 2021, ING a deschis conturile companiei Gersim și a oferit facilitatea de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, disponibilă sub formă de linie de descoperit de cont și emitere de angajamente potențiale.

„Am colaborat foarte bine și eficient cu reprezentanții companiei Gersim, astfel că am reușit să finalizăm implementarea creditului în mai puțin de două luni. […]

Totodată, avem o viziune comună în ceea ce privește digitalizarea și mobilitatea, întrucât ne concentrăm permanent ca toate operațiunile bancare să poată fi realizate de pe telefonul mobil, de oriunde și oricând, pentru toate diviziile băncii”, crede Raluca Radbata, Sector Head Telecom, Media, Technology, în cadrul diviziei de Wholesale Banking, ING Bank România.

Dan Ștefănescu, CEO și fondator al Gersim Impex, a precizat că, de curând, compania a introdus în portofoliu un nou brand, căruia i-au alocat 50 de milioane de dolari.

„Piața din România se reașază – când totul părea că este clar, au apărut jucători noi, cu prețuri competitive. Acești jucători noi care intră pe piață au nevoie de un distribuitor puternic, dar extrem de flexibil, cu experiență și cu contracte în derulare cu principalii clienți din România, cu o logistică bună și putere financiară solidă.

Orice producător din industria telefoanelor mobile care își dorește să sară pragul de 2% și țintește peste 5% din piața din România va trebui să beneficieze de un sprijin solid pentru a reuși. Vom vedea schimbări importante în ierarhia producătorilor atât în Romania, cât și în restul țărilor din Europa”, a afirmat Dan Ștefănescu, CEO și fondator al Gersim Impex.

Anul trecut, vânzările de telefoane mobile au fost afectate de restricțiile si temerile economice generate de pandemia COVID-19.

În prima jumătate a acestui an, vânzările în România au revenit pe creștere și au devansat anul precedent cu circa 20%, dar în trimestrul al treilea, criza cipurilor a dus din nou la scăderea pieței, cu 6% față de anul trecut.

Chiar şi aşa, se estimează că apariția unor modele tot mai performante de telefoane mobile capabile să utilizeze tehnologia 5G va favoriza dezvoltarea acestei industrii în următoarea perioadă.

Aşadar, compania Gersim Impex a fost înființată în anul 2002, iar în ultimii zece ani, a devenit lider pe piața locală de telefoane mobile. În plus, cifra de afaceri a companiei variază între 150 și 190 milioane de euro.

Distribuie

Corina Popescu este o jurnalistă experimentată în domeniul afacerilor, cu peste un deceniu de expertiză la News24.ro. Este recunoscută pentru analizele sale clare privind piața bursieră și deciziile Băncii Naționale, oferind publicului larg o perspectatură esențială asupra economiei românești. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră