Ionuț Stroe: PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii.
Purtătorul de cuvânt al PNL a vorbit de curând pe pagina sa de socializare despre situația epidemiologică din ţara noastră și a subliniat faptul că aproape am ajuns la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări, o creștere de peste 8 ori ori față de acum 15 zile, imediat după Crăciun.
Situația epidemiologică din România s-a agravat: Aproape am ajuns la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări
„Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu Sars-Cov-2, o creștere de peste 8 ori ori față de acum 15 zile, imediat după Crăciun. În puțin peste două săptămâni avem o creștere uriașă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătății în fața valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte țări din Europa.
Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aștept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătății pentru protejarea populației, din partea ministerului? Cum oprim creșterea numărului de cazuri? Pentru că rezultatele până acum sunt proaste.
Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătății pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace și doar face unele informări.
Putem spera că acest val va aduce mai puține cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătății în fața unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depășit 50% și știm că o parte mare din populație este în continuare expusă.
Reamintesc că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament – protejarea sănătăţii oamenilor – iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa. Şi am iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi având acelaşi obiectiv mai important decât orice – sănătatea tuturor şi depăşirea pandemiei”, a spus Ionuț Stroe pe pagina sa de Facebook..
Câte infectări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore?
Astfel, anunțul lui Ionuț Stroe a fost făcut în situaţia în care au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Cifra respectivă este cu 1.185 mai mult decât în ziua anterioară. 1.153 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până în data de 13 ianuarie, pe teritoriul ţari noastre au fost înregistrate 1.875.887 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 17.118 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Iar 1.771.333 de pacienți au fost declarați vindecați. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 559 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Gabriel Enache
Gabriel Enache este un jurnalist experimentat în domeniul știrilor de actualitate, cu peste 8 ani de activitate la News24.ro. Se specializează în analiza rapidă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și politice. Abilitatea sa de a sintetiza informațiile esențiale îl recomandă ca o sursă de încredere pentru publicul larg. Toate articolele →
Citește și
Trenurile Bombardier ajung acum la Tudor Arghezi, după aproape două săptămâni de restricții
Temperaturile maxime vor coborî la 10-21 de grade în România, odată cu valul de aer polar
Valentin Ionescu (ASF): Avem o poliță de asigurare. Dar suntem cu adevărat protejați?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Euro la 5,2644 lei pe 18 septembrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile
Dolce Sport
Filipe Coelho explică planul victoriei cu FCSB, 5-0. Craiova a căutat spațiile, la Bancu
GetPony
Mașini de epocă, din nou pe traseul primei curse auto din România
Bravonet
Macklemore anunță o donație de 1 milion de dolari pentru palestinieni după excluderea din turneul lui Ed Sheeran
Lyla
SKIMS aduce întreaga gamă într-un magazin pe două etaje la Londra
Revista Ioana
Mallorca vrea turiști americani care cheltuiesc mai mult, dar localnicii cer mai puțină aglomerație