Italienii se revoltă împotriva certificatului verde!

Nu ne vor lăsa să ne urcăm în tren pentru că nu avem pașaport de sclavi?” „În acest caz, nu va pleca nimeni”, se striga pe 28 august pe unul dintre cele mai populare canale Telegram ale No Vax, în chat-ul „Destul cu dictatura”, scrie La Stampa.

 

Aceste cuvinte erau un apel către cei peste 40.000 de membri pentru acțiunea de protest programată miercuri, 1 septembrie, la ora 14.30 în gările italiene.În peste 50 de gări, inclusiv cele din Roma, Torino, Milano și Genova. O mobilizare care este definită ca „pașnică și autogestionată”, dar care este urmărită cu o atenție extremă din cauza eventualelor episoade de violență.

Este necesar un plan de siguranță pentru a proteja lucrătorii și călătorii, atrag atenţia sindicatele

„Să spunem nu amenințărilor de blocare a trenurilor mâine, în cele mai importante gări italiene”, au precizat sindicatele Filt Cgil, Fit Cisl și Uiltrasporti, care speră într-o schimbare a planurilor organizatorilor protestelor, mișcările No Vax și grupurile care se opun certificatului verde.

Conform sindicatelor, „riscurile asociate unui astfel de protest sunt evidente și este necesar un plan de siguranță pentru a proteja lucrătorii și călătorii. Sindicatul susține campania de vaccinare atât pentru lucrători, cât și pentru utilizatorii serviciilor publice. Vaccinul – spun în cele din urmă sindicatele – este, până acum, singura armă cunoscută pentru a învinge pandemia», spune La Stampa.

Ameninţări şi la adresa oficialilor guvernamentali sau ai virologilor faimoşi din Italia

Numărul adepţilor „No Vax” din „Destul cu dictatura” ridică ștacheta: în ultimele ore au început să strângă și să publice referințe (care trebuie însă verificate) ale „inamicului” numărul unu. Guvernul. Numerele de telefon de la Palazzo Chigi, de la biroul de comunicare la cel al programului guvernamental, dar și cele ale virologilor faimoşi și politicienilor regionali și locali.

De asemenea, se întâmplase acest lucru deja cu jurnaliștii, vinovați de răspândirea informațiilor despre „regim”, cu medicii generaliști care acceptau doar pacienții vaccinați și așa mai departe.

Acum, însă, s-a trecut la instituții, chiar dacă marea majoritate a numerelor procurate până acum pe chat sunt de fapt disponibile cu ușurință pe internet, având în vedere că majoritatea sunt centrale telefonice, sau erau, în orice caz, publice.

Totuşi, mai sunt şi persoane care se laudă cu faptul că pot da numărul de telefon mobil al specialistului în boli infecțioase Matteo Bassetti, care chiar în aceste zile a anunţat că primeşte zilnic ameninţări din partea adepţilor No Vax, sau al președintelui regiunii Campania, De Luca.

Comentariile celor 40.000 de abonați la chat sunt nenumărate. La fel și amenințările, chiar dacă abstracte: „Să bombardăm Palatul Chigi”, propune una dintre acestea. „Notați toate adresele caselor – continuă chatul – numerele de telefon pe care le cunoașteți ale tuturor miniștrilor, liderilor de partid, așa-zișilor virologi criminali, tuturor președinților de regiune, al lui Figliuolo şi pe cele ale celor mai criminali jurnaliști”.

Sursa: capital.ro
Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.