Lola avea pielea închisă și ochii albaștri. Cum a fost reconstituită înfățișarea femeii care a trăit acum 6.000 de ani

Cazul prezentat de Adevărul.ro pornește de la o descoperire arheologică din 2015. Rezultatele cercetării au fost publicate la 17 decembrie 2019, în revista Nature Communications, iar relatarea despre ele a apărut în 2026.

Echipa de la Universitatea din Copenhaga a extras din gudron un genom uman antic complet, adică ansamblul informației genetice a unei persoane. Cercetătorii au descris rezultatul drept prima recuperare a unui asemenea genom din alt material decât oasele umane. Lola ar fi fost adolescentă sau o femeie tânără, de până la 23 de ani.

Noroiul a conservat bucata mestecată timp de milenii

Arheologii de la Muzeul Lolland-Falster au găsit gudronul în situl neolitic Syltholm, la est de localitatea Rødbyhavn, pe insula Lolland din sudul Danemarcei. Cercetările se desfășurau în cadrul lucrărilor pentru construirea tunelului Fehmarn.

Straturile de noroi împiedicau pătrunderea aerului și au favorizat păstrarea resturilor organice. În aceste condiții s-a conservat și materialul mestecat, din care specialiștii au putut recupera informații despre persoana care îl folosise.

Gudronul de mesteacăn se obținea prin arderea scoarței fără oxigen. Substanța neagră, densă și vâscoasă servea în preistorie și în Antichitate drept adeziv pentru fixarea uneltelor și a vârfurilor de suliță.

Mestecarea ar fi putut avea rolul de a înmuia gudronul, astfel încât să fie mai ușor de folosit. Acesta era utilizat și pentru curățarea danturii și dezinfectarea cavității bucale, fiind cunoscut pentru proprietățile antiseptice și cicatrizante.

Genomul o apropie de vânătorii-culegători din vestul Europei

Analizele nu au identificat în genomul Lolei ascendență provenită de la fermierii neolitici. Rezultatul indică apartenența la o comunitate de vânători-culegători care nu se amestecase încă cu populațiile agricole nou-sosite.

Comparația genetică a apropiat-o mai mult de vânătorii-culegători din Europa continentală, inclusiv din Spania și Belgia, decât de populațiile care trăiau în aceeași perioadă în Scandinavia centrală.

Hannes Schroeder, coautor al studiului, consideră că această diferență susține posibilitatea ca două valuri distincte de populații să fi colonizat Scandinavia după ultima eră glaciară.

Locuirea de la Syltholm se înscrie în perioada introducerii agriculturii în sudul Scandinaviei. „Este cel mai mare sit din Epoca de Piatră descoperit în Danemarca, iar descoperirile arheologice sugerează că oamenii care au locuit aici au exploatat intens resursele sălbatice până în perioada neolitică, epoca în care agricultura și animalele domestice au fost introduse pentru prima dată în sudul Scandinaviei”, a explicat Theis Jensen, specialist implicat în studiu, pentru SciTechDaily.

Resturile din gură au păstrat urme de hrană și microorganisme

În gudron au rămas și urme genetice provenite de la plante, animale și microorganisme. Cercetătorii au identificat:

• ADN de alune de pădure și de rață, asociat cu alimente consumate de Lola, ale căror resturi fine rămăseseră între dinți sau în gură;
• microorganisme comensale, care trăiesc în mod obișnuit în cavitatea bucală, și agenți patogeni oportuniști, care pot provoca îmbolnăviri în anumite condiții;
• ADN atribuit virusului Epstein-Barr, care poate provoca mononucleoză infecțioasă, numită și febră glandulară.

Microbiomul oral reprezintă comunitatea de microorganisme din gură. Despre posibilitatea de a cerceta această comunitate la oamenii din preistorie, Schroeder a declarat pentru SciTechDaily: „Gradul de conservare este incredibil de bun și am reușit să extragem ADN-ul mai multor specii de bacterii caracteristice microbiomului oral. Strămoșii noștri trăiau într-un mediu diferit și aveau un stil de viață și o alimentație diferite, astfel că este interesant să aflăm cum se reflectă toate acestea în microbiomul lo r”.

Alte descoperiri au indicat aceeași combinație de trăsături

Analizele genetice ale unor vânători-culegători europeni au oferit și alte exemple de piele închisă la culoare asociată cu ochi albaștri. Unul dintre cazuri privește scheletele a doi indivizi care au trăit în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, descoperite în 2006 în peșteri din munții din nord-vestul Spaniei.

Specialiștii Institutului de Biologie Evolutivă din Barcelona au extras material genetic din aceste rămășițe. „Cea mai mare surpriză a fost să descoperim că acești indivizi aveau versiuni africane ale genelor care determină pigmentarea, ceea ce indică faptul că aveau pielea de culoare închisă”, a precizat doctorul Lalueza-Fox, implicat în proiect.

Un alt exemplu este Cheddar Man, al cărui schelet, vechi de 10.000 de ani, a fost descoperit în Somerset, în Marea Britanie. Cercetătorii de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra au asociat, în urma analizelor genetice, aceleași caracteristici de pigmentare acestui individ.

Migrațiile sunt parte din explicația diversității genetice

Specialistul Ludovic Slimak susține, într-un articol despre trei valuri de migrație, că primii Homo sapiens, oamenii moderni, au ajuns în Europa încă de acum 54.000 de ani. Ipoteza sa privește pătrunderea lor în trei etape.

Sunt luate în calcul două rute principale: una din Africa de Nord către teritoriile actuale ale Israelului, Libanului și Siriei, apoi Asia Mică; cealaltă din Asia, cu acumulări de populație în Crimeea și deplasări ulterioare către centrul și vestul Europei. Alte interpretări admit că ambele trasee au putut fi folosite.

În explicația despre răspândirea pielii deschise în Europa, Adevărul.ro menționează mai întâi amestecul genetic cu omul de Neanderthal, despre care arată că avea pielea albă, părul roșcat și ochii deschiși la culoare. Publicația menționează și migrația fermierilor din Anatolia și Orientul Mijlociu, în urmă cu aproximativ 8.500 de ani. Aceștia au adus variante genetice asociate pigmentării deschise, între care SLC24A5.

Ulterior, la sfârșitul Eneoliticului și începutul Epocii Bronzului, populațiile Yamnaya din stepele nord-pontice, pe teritoriile actuale ale Ucrainei și Rusiei, au contribuit la răspândirea variantelor genetice pentru piele și păr deschise la culoare.

Explicația include și adaptarea la lumina solară redusă din nordul Europei: pielea deschisă favoriza sintetizarea vitaminei D, iar varianta genetică SLC45A2 s-a răspândit treptat prin selecție naturală.