Lovitură cumplită pentru cei cu mașini diesel!
Asociația Benzinarilor Particulari din România vine cu vești proaste pentru șoferi. Astfel, asociația trage un semnal de alarmă cu privire la prețul benzinei care ar putea atinge un nou record cât de curând.

Vești proaste pentru șoferi! Se anunță scumpiri și pe piața carburanților. Cât ar putea costa un litru de benzină
În plus, Ion Tache, președintele Asociației Benzinarilor Particulari, afirmă că un litru de benzină va ajunge la 7 lei, existând posibilitatea ca acesta să depășească nivelul record.
”Benzina şi motorina vor depăşi în curând, dacă lucrurile merg aşa şi nu există nici o încercare a cuiva de la putere, de la Consiliul Concurenţei, în curând va fi 6,50 lei. Iar benzina premium va ajunge la 7 lei în curând şi chiar va depăşi.”, declară Ion Tache, președintele Asociației Benzinarilor Particulari, potrivit Antena 3.
În ultima vreme, prețul combustibilului a crescut enorm în România. Conform Asociației Benzinarilor Particulari, un litru de benzină premium a ajuns la 6,85 de lei, iar prețul celei standard a ajuns la 6,20 lei.
În acestă situaţie, specialiștii spun că nu șanse prea mari ca prețul combustibilului să scadă, ci să crească alarmant.
România a ajuns să aibă cel mai scump combustibil din Europa, raportat la salariul mediu
În ultimele doisprezece luni, preţurile carburanţilor au explodat, iar România a ajuns să aibă cel mai scump combustibil din Europa, raportat la salariul mediu. Specialiștii sunt îngrijorați după ce miercuri, pe piețele internaționale a fost înregistrat un preț record al petrolului. Această ultimă explozie a prețurilor va face ca benzina și motorina să fie și mai scumpe în următoarea perioadă.
La anumite stații, litrul de benzină se vinde cu 6 lei și 22 sau chiar 30 de bani. E o creștere de peste 25 de procente în comparație cu anul trecut. În iunie 2020, litrul de benzină era 4,5 lei.Astfel, la un plin de benzină asta înseamnă o diferență 75 de lei pentru un rezervor de 45 de litri.
Mai mult, datele oficiale arata ca România are cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană când vine vorba despre combustibil. În prezent, specialistii spun ca, în medie, o familie alocă aproximativ 10% din salarii pentru transport în fiecare lună, conform Realitatea.
Cât a ajuns să coste motorina?
De asemenea, motorina ajuns tot aproape de 6 lei. Aşa că, România a ajuns să aibă cel mai scump combustibil din Europa, raportat la salariul mediu. În plus, mulți șoferi din România spun că este o creștere foarte mare și nejustificată, mai ales că salariile sunt mici în timp ce prețurile cresc foarte mult.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Cei de pe motociclete și mopede trebuie să poarte cască omologată pentru categoria vehiculului, cu elementele de siguranță prinse corect
Persoanele care au avut dependență de alcool pot obține sau reînnoi permisul. Au nevoie de confirmare medicală și de avizul specialistului
Șoferii care pierd recent vederea la un ochi nu pot conduce cel puțin șase luni. Apoi au nevoie de două avize
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Cum compari uitarea din stres sau oboseală cu semnele de Alzheimer și când mergi la medic
Revista Ioana
Eticheta uscătorului de rufe arată consumul mediu pentru 100 de uscări eco. Costul unei uscări depinde și de factura ta
Financiarul
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din cauza unei defecțiuni
Dolce Sport
Al Jazira lui Cosmin Olăroiu a învins Al Wasl cu 2-1 după două eliminări și rămâne lider neînvins în Emirate
GetPony
Cum afli dacă radarul ți-a măsurat mașina la depășire și când poți contesta amenda
Bravonet
Meghan Markle renunță la discursul de la Parlamentul European, dar merge la eveniment. Harry va vorbi singur