Metroul din Cluj-Napoca trece de încă o etapă.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi 28 decembrie, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul metroului din Cluj-Napoca, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Durata de execuţie a proiectului este estimată la aproximativ 10 ani.

„Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai metroului Cluj. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ‘Tren metropolitan Gilău-Floreşti-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: magistrala I de metrou şi tren metropolitan’. Durata de execuţie a investiţiei, circa 10 ani, cu o linie de metrou uşor care include 19 staţii subterane cu un traseu de 21 de kilometri”, a declarat Dan Cărbunaru, transmite Agerpres.
Conform purtătorului de cuvânt, finanţarea lucrării va fi asigurată din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat şi de la bugetele locale Cluj-Napoca şi Floreşti.
„Finanţare din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca şi al comunei Floreşti”, a menţionat oficialul Guvernului.
Cluj-Napoca va fi al doilea oraș din ţara noastră care va avea metrou.
Primăria anunţa, în luna octombrie a anului trecut, începerea lucrărilor de foraje geotehnice pentru realizarea trenului metropolitan şi a metroului în oraş şi în comunele limitrofe.
De asemenea, primarul Emil Boc anunţa la sfârșitul lunii noiembrie că a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou. Studiul a recomandat traseul Floreşti – Piaţa Unirii – Piaţa Mărăşti – Muncii / Europa Unită – Depou Sopor, cu o lungime de 21 de kilometri şi 19 staţii, iar investiţia totală depăşește 2 miliarde de euro.
Durata de realizare a investiției va fi de 128 de luni, preciza Emil Boc, iar finanțarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: PNRR, POIM, alocări de la bugetele naționale și locale, dar și alte surse de finanțare identificate pe parcurs.
Totodată, în PNRR 600 de milioane de euro sunt prevăzuți pentru investiții la metrourile din București și Cluj.
Mai mult decât atât, edilul Emil Boc a publicat pe Facebook și o simulare video a câtorva stații ale viitorului metrou de la Cluj-Napoca.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Cei promovați pe afișe lipite ilegal ar putea primi amendă de până la 20.000 de lei dacă, din vina lor, nu le scot în cinci zile lucrătoare de la înștiințare
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Audi A8 a ieșit din producție după 32 de ani. Cumpărătorii mai pot alege doar din stoc
Bravonet
Alina Eriko s-a împăcat cu fostul iubit și locuiește la el, spune mama ei
Lyla
Cum îți dai seama de ce te simți epuizată în relație, deși partenerul nu a greșit cu nimic
Revista Ioana
Husa completă a unității exterioare de aer condiționat poate reține umezeala și strica compresorul la pornire
Financiarul
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din cauza unei defecțiuni
Dolce Sport
Lionel Messi a ajuns la 18 selecții în echipa anului votată de fotbaliști, din care lipsește Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur