După cel de-al Doilea Război Mondial, cu o Europă transformată într-o ruină și cu peste 60 de milioane de morți la nivel global, Statele Unite au lansat un program de ajutor economic fără precedent. Planul Marshall a injectat peste 13 miliarde de dolari în economiile a 16 țări europene. Iar România, devastată de conflict, s-a văzut nevoită să refuze acest colac de salvare, o decizie impusă de la Moscova.
O idee de 13 miliarde de dolari
Contextul era sumbru. Orașe întregi fuseseră rase de pe fața pământului, infrastructura era la pământ, iar spectrul foametei și al bolilor plutea peste continent. Mai mult, ideologia comunistă prindea tot mai mult teren în țările vulnerabile. În acest peisaj dezolant, pe 5 iunie 1947, secretarul de stat american George C. Marshall a propus, într-un discurs la Universitatea Harvard, un plan masiv de asistență economică. Scopul declarat era nobil. „Politica noastră nu este îndreptată împotriva niciunei țări sau doctrine, ci împotriva foametei, sărăciei, disperării și haosului”, preciza Marshall.
Pe 3 aprilie 1948, președintele Harry Truman a semnat „Legea Cooperării Economice”, iar programul, cunoscut oficial ca „European Recovery Program”, a fost implementat între 1948 și 1952. Peste 13 miliarde de dolari (echivalentul a sute de miliarde astăzi) au ajuns în țări precum Franța, Germania de Vest, Italia și Regatul Unit. Efectele au fost aproape imediate, iar producția industrială a multor state a depășit în câțiva ani nivelul de dinainte de război. „Fără Planul Marshall, redresarea economică a Europei ar fi fost mult mai lentă și mai instabilă”, sublinia istoricul britanic Alan Milward.
Generozitate sau investiție calculată?
Dar a fost oare doar un act de generozitate pură? Nu-i chiar așa, spun numeroși istorici. În spatele atitudinii de „bun samaritean” se ascundeau, de fapt, interese economice și strategice extrem de pragmatice. America avea de câștigat enorm. Criticii susțin că scopul principal nu era altruismul, ci crearea de noi piețe pentru surplusul de producție american și consolidarea influenței Washingtonului în Europa.
„Nu a fost doar un act de generozitate, ci o investiție calculată în dominarea economică a lumii occidentale”, afirma istoricul american Gabriel Kolko. Soția sa, Joyce Kolko, întărea ideea: „Planul Marshall a fost, în esență, un program de creare a piețelor pentru surplusul de producție american”.
Lucrurile stau și mai clar dacă privim contextul geopolitic. Noul conflict mondial, Războiul Rece, tocmai începuse. Așa că planul era și o armă economică menită să oprească expansiunea comunismului. O Europă săracă era o pradă ușoară pentru ideologia sovietică. „Planul Marshall a fost o armă esențială în arsenalul Războiului Rece”, explica istoricul John Lewis Gaddis. Iar Michael J. Hogan adăuga că „ajutorul economic a fost inseparabil de obiectivul politic de a opri expansiunea comunismului”. Mai mult, ajutorul nu venea fără obligații. Istoricul Walter LaFeber era convins că „ajutorul american a venit cu condiții, deschiderea economiilor europene către comerțul și capitalul american”.
Refuzul care a costat decenii
Clar, Uniunii Sovietice nu i-a convenit deloc inițiativa americană. Moscova a denunțat imediat Planul Marshall ca fiind „imperialist” și a interzis țărilor satelit, inclusiv Poloniei și Cehoslovaciei, să participe. Fostul ministru de externe al URSS, Molotov, a explicat logica refuzului: „La început noi, la ministerul de Externe, am vrut să propunem să participe toate țările socialiste, dar ne-am dat seama repede că nu e corect. Ei (americanii) ne atrăgeau în compania lor, oricum, o companie supusă. Am fi depins de ei, dar nu am fi primit nimic cum se cuvine…”
Pentru România, decizia a fost catastrofală. Țara noastră suferise pierderi umane uriașe, de aproximativ 800.000 de militari, și pierduse definitiv Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. Economic, eram la pământ. Cu Armata Roșie pe teritoriul său și cu un guvern controlat de la Moscova, România nu a avut de ales. Pe 11 iulie 1947, ministrul de externe Gh. Tătărăscu a anunțat oficial refuzul participării.
O decizie care a pecetluit soarta economică a țării pentru jumătate de secol.
Ziarul Universul din acea vreme consemna sec: „Poziția românească faţă de Planul Marshall este definită de concepţia URSS privind reconstrucţia Europei”. În timp ce România se închidea în spatele Cortinei de Fier, occidentalii mergeau mai departe. Pe 12 iulie 1947, la Paris, 16 țări se reuneau pentru a crea Comisia Economică Europeană, organismul care avea să gestioneze implementarea planului american.
