O asistentă de la o secție de neonatologie a ucis mai mulți bebeluși
O asistenta care a injectat bebeluși cu insulină și aer timp de un an, care a fost „o prezență răuvoitoare constantă”, a fost audiată luni 10 octombrie, în instanță.
Astfel că, Lucy Letby, în vârstă de 32 de ani, ar fi ucis șapte bebeluși și ar fi încercat să ucidă alți zece în timp ce lucra pe secția de neonatologie la Spitalul „Countess of Chester” din Marea Britanie.
Tribunalul a fost înștiințat că, între anii 2015 și 2016, doi bebeluși de pe secția de neonatologie a otrăvit „în mod voluntar” bebeluși cu insulină, fără a fi vorba „despre vreun accident”, notează The Sun.
De asemenea, juriul a ascultat cum alți câțiva bebeluși au fost uciși sau răniți în timp ce li s-a injectat aer în vene sau în stomac cu ajutorul unui tub.
Mai mult decât atât, în unele cazuri, Letby ar fi avut până la trei încercări înainte să reușească să ucidă o parte dintre victime.
Unul dintre bebeluși a fost ucis în mai puțin 90 de minute după ce a fost predat asistentei.
În deschiderea dosarului, procurorul Nick Johnson KC a precizat: „Au fost munca, spunem noi, femeii acuzate despre care spunem că a fost o prezență răuvoitoare constantă atunci când lucrurile s-au înrăutățit pentru acești 17 copii”.
Așadar, Letby, care a fost pregătită special pentru îngrijirea nou-născuților, este acuzată de uciderea a cinci băieți și a două fete pe parcursul unui an.
În plus, este acuzată de tentativă de omor împotriva a alți cinci băieți și cinci fete.
De asemenea, femeia a negat acuzațiile înaintea audierii.
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →
Citește și
Italia a făcut 2.828 de controale cu detectoare de metal în școli. Cine poate solicita verificările
Die Linke câștigă alegerile din Berlin și promite naționalizarea a 220.000 de locuințe
UE discută un statut de „membru asociat” pentru Canada, fără posibilitatea aderării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Raphinha a ieșit la pauză cu probleme musculare, înainte de El Clásico din 25 octombrie
GetPony
Rivian duce R2 cu LiDAR la angajați în 2026, iar clienții intră în 2027
Bravonet
Fiona, fiica actorului Chad Lowe, a murit la 13 ani. Familia cere intimitate
Lyla
Gray blending poate rări retușurile la 3-6 luni. Cum faci trecerea la părul cărunt
Revista Ioana
O cană de mazăre gătită adaugă aproximativ 8 grame de proteine și 8 grame de fibre la cină
Financiarul
Italia și Libia discută aderarea Tamoil la apelul privind plafonul de preț al carburanților, potrivit unor surse de la Palazzo Chigi