Operațiunea Trump în Iran vizează 440 kg de uraniu pentru 10 bombe nucleare

Miza este uriașă. Directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat la începutul lunii martie că Iranul deține în prezent cel puțin 440 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, de calitate militară, cantitate ce i-ar permite să construiască zece arme nucleare.

O misiune extrem de complexă

Operațiunea ar fi una dintre cele mai periculoase aprobate vreodată de Trump. Militarii americani ar trebui să ajungă la locațiile unde este depozitat uraniul, să securizeze perimetrele și să extragă materialul îngropat adânc în subteran. Și nu oricum, ci din instalații deja compromise de bombele anti-buncăr folosite în atacurile comune SUA-Israel din iunie anul trecut.

Toate acestea s-ar desfășura, cel mai probabil, sub focul armatei iraniene. Mai mulți foști oficiali din domeniul apărării avertizează că misiunea ar putea dura de la câteva zile la câteva săptămâni. Nu-i chiar așa simplu.

„Nu e ca și cum ai trece pe la un depozit, ai lua ceva cu un stivuitor, l-ai pune într-un avion și ai pleca. Va fi ceva extrem de complex, care va dura mult timp”, a explicat colonelul în rezervă al Armatei SUA, Seth Krummrich.

Ce forțe ar putea fi implicate?

Planificatorii militari trebuie să ia în calcul distanța, starea materialului și echipamentele specializate necesare. Amiralul în rezervă Gary Roughead estimează că forța americană implicată va trebui să fie „destul de mare”.

„În opinia mea, nu vorbim de zeci” (de militari), a spus Roughead. Dar cum vine asta, mai exact? „Pe lângă asta, trebuie să ne gândim la sprijinul aerian de care am avea nevoie și la protecția pe care trebuie să o asigurăm în jurul locației sau locațiilor unde vor lucra cei specializați în manipularea acestui tip de material. Așadar, mi se pare că ar fi vorba de o forță destul de numeroasă.”

Printre unitățile de elită care ar putea participa se numără Army Rangers, Divizia 101 Aeropurtată sau o combinație a celor două, deoarece acestea „au lucrat împreună în trecut, iar acest lucru probabil că va aduce cea mai mare amploare misiunii”, consideră viceamiralul în rezervă Robert Harward. Și Unitățile Expediționare Marine (MEU) ar putea fi folosite, însă Harward subliniază că ele „nu au fost antrenate la fel de specific ca acele forțe și nu sunt calificate pentru operațiuni aeropurtate, așa că ar trebui să cucerești un teritoriu pentru a le putea introduce undeva”.

Factorul necunoscut și riscurile majore

Chiar dacă trupele ajung la țintă, la Isfahan și Natanz (unde se crede că este stocat materialul), apar alte probleme. Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a declarat recent că „impresia pe care o avem, și cred că este o impresie împărtășită de mulți alții care urmăresc situația, este că materialul nu a fost mutat”.

Numai că incertitudinile persistă. Ce se întâmplă dacă americanii recuperează doar uraniul îmbogățit la 60% și lasă în urmă variantele de 20%, 5% sau 3,5%? Eric Brewer, vicepreședinte adjunct la Nuclear Threat Initiative, ridică și alte semne de întrebare.

„Există, si, riscul ca Iranul să fi amplasat falsuri, momeli, pentru a îngreuna și mai mult această operațiune de recuperare”, a spus Brewer. „Și există întotdeauna posibilitatea să-ți scape ceva, nu-i așa? Există întotdeauna posibilitatea ca, să zicem, să localizezi cele două situri, să crezi că asta este, să te duci acolo și să găsești doar jumătate din ceea ce te așteptai.”

O operațiune de zile, nu de ore

Procesul de a trimite oameni în tuneluri pentru a manipula material radioactiv și a dezgropa roca prăbușită ar putea prelungi operațiunea de la câteva zile la săptămâni. „Ar putea dura doar o zi, dar presupun că, având în vedere tunelurile și toate celelalte lucruri, precum și pregătirile pe care le-au făcut, probabil că va dura mai mult”, a spus Harward.

Krummrich este și mai direct, afirmând că va fi o „excavare foarte meticuloasă, realizată nu doar de ingineri, ci și de oameni de știință și de forțe de operațiuni speciale foarte specializate”. El adaugă că „în cele mai bune circumstanțe, ar dura câteva zile sau o săptămână, în funcție de necesitatea de a securiza locul”.

Iar pentru asta ar fi nevoie de suport total. „Ar fi nevoie de sprijin aerian constant, de sprijin prin satelit, de întregul spectru posibil de război, apărare și atac pentru a ține orice fel de activitate inamică departe de locul sensibil”, a mai punctat Krummrich.

Condiții esențiale pentru succes

Poate surprinzător, Krummrich crede că o astfel de misiune are șanse de succes doar dacă există un acord prealabil între Washington și Teheran, care să permită un „mediu semi-permisiv pentru ca această forță să poată intra și să efectueze extragerea materialului nuclear”.

Dincolo de acorduri politice, logistica este un coșmar. „Ai avea nevoie de tot echipamentul de protecție dacă vreunul dintre aceste materiale nucleare ar fi compromis și expus, deoarece asta înseamnă că toți cei care l-au manipulat ar risca să fie otrăviți”, explică el. Odată găsit, materialul trebuie izolat și transportat în siguranță, un proces pe care Krummrich îl consideră esențial.

Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, după ce materialul este ambalat, urmează decontaminarea. „Odată ce îl ambalezi, mai rămâne problema decontaminării pe care va trebui să o faci pentru toate elicopterele, avioanele, oamenii care îl ating și cei din jurul lui, precum și pentru siturile în sine.”

„Este un proces extrem de minuțios și laborios, pe care nu îl poți grăbi”, a concluzionat Krummrich.