Permisul auto va fi valabil 15 ani pentru majoritatea șoferilor români

Daniela Serban
| 133 citiri
cod rutier 2026

Permisul auto va fi valabil 15 ani. Ce șoferi trebuie să facă vizita medicală la 5 ani?

Valabilitatea permisului de conducere se va extinde la 15 ani, față de 10 ani în prezent, o schimbare majoră care va reduce drumurile la ghișee pentru milioane de români. Vestea bună vine însă la pachet cu o regulă mult mai strictă pentru șoferii seniori. Aceștia vor fi obligați să treacă prin filtrul medical o dată la cinci ani pentru a-și putea păstra dreptul de a conduce. Modificările fac parte dintr-un pachet legislativ mai amplu, aliniat la o directivă europeană menită să crească siguranța pe șosele, și ar putea fi adoptat de Parlament până la finalul sesiunii din primăvara acestui an. Iată ce presupune, concret, noul Cod Rutier și ce alte reguli intră în vigoare.

O veste bună pentru majoritatea șoferilor

Principala modificare vizează direct buzunarul și timpul șoferilor. Concret, permisele de conducere pentru categoriile cele mai comune, de la mopede (AM, A1, A2, A) la autoturisme (B, B1) și ansambluri cu remorcă (BE, Tr1), vor fi valabile 15 ani. Până acum, reînnoirea se făcea o dată la un deceniu. Măsura este un „pas clar spre debirocratizare și prevenție”, a explicat Lucian Bode, președintele Comisiei pentru Infrastructură și Transporturi din Camera Deputaților. Oficialul a subliniat că prin această decizie, „România se aliniază practicilor europene” și caută un „echilibru între libertatea de a conduce și responsabilitatea față de toți participanții la trafic”. Proiectul legislativ se află în procedură parlamentară avansată și are șanse reale să fie votat în plen în următoarele luni.

Reguli mai dure pentru seniori

Dacă pentru majoritatea șoferilor procedura se simplifică, pentru conducătorii auto trecuți de o anumită vârstă, regulile se înăspresc considerabil. Șoferii care au împlinit deja vârsta de 70 de ani vor primi un permis de conducere cu o valabilitate redusă, de doar 5 ani. Această măsură îi va obliga să efectueze controale medicale mult mai frecvent, pentru a se asigura că starea de sănătate le permite în continuare să fie la volan în siguranță. Scopul declarat este prevenirea accidentelor rutiere cauzate de afecțiuni medicale sau de diminuarea reflexelor, probleme care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă. Mai mult, pe lângă vizita medicală, șoferii seniori ar putea fi nevoiți să susțină din nou și examenul teoretic la fiecare reînnoire, o condiție menită să verifice cunoașterea la zi a regulilor de circulație.

De ce ai nevoie pentru refacerea sau redobândirea permisului auto. Pași simpli de urmat
RecomandariDe ce ai nevoie pentru refacerea sau redobândirea permisului auto. Pași simpli de urmat

Contextul european: Adio, permise pe viață

Decizia României nu este una izolată, ci vine ca urmare a unei noi legi adoptate de Parlamentul European. Aceasta pune capăt practicii unor state de a emite „permise pe viață” și standardizează valabilitatea documentului la 15 ani la nivelul întregului bloc comunitar. Obiectivul strategic al Uniunii Europene este ambițios: reducerea la zero a numărului de decese cauzate de accidente rutiere până în 2050. În prezent, aproximativ 20.000 de oameni își pierd viața anual pe drumurile din UE. Directiva europeană oferă însă flexibilitate statelor membre. Fiecare țară poate decide procesul exact de reînnoire a permisului. De exemplu, în loc de un examen medical complet, unele state ar putea opta pentru formulare de autoevaluare. De asemenea, legislația UE permite țărilor să reducă perioada de valabilitate pentru șoferii de peste 65 de ani, pentru a impune controale medicale mai dese sau cursuri de perfecționare. România a ales calea prudenței, impunând controale stricte pentru șoferii de peste 70 de ani, o practică deja existentă în țări precum Spania, Italia, Olanda, Finlanda sau Cehia, unde vârsta de la care se aplică testarea variază între 50 și 70 de ani.

Ce alte noutăți aduce Codul Rutier

Pachetul de modificări legislative, care urmează să intre în vigoare în 2026, nu se oprește doar la valabilitatea permiselor. Alte câteva reguli importante vor schimba interacțiunea dintre șoferi și polițiști, dar și consecințele unor abateri grave.

O schimbare cheie este eliminarea obligativității semnăturii unui martor pe procesul-verbal de contravenție, atunci când faptele sunt înregistrate cu mijloace audio-video de către polițist.

Registrul Auto Român vine în ajutorul șoferilor
RecomandariRegistrul Auto Român vine în ajutorul șoferilor

O altă măsură cu impact direct vizează șoferii care refuză testarea pentru alcool sau droguri. În acest caz, vehiculul va fi imobilizat sau chiar ridicat pe loc, dacă nu poate fi preluat de o altă persoană. Aceleași sancțiuni se vor aplica și bicicliștilor sau utilizatorilor de trotinete electrice. În plus, șoferii, instructorii auto sau examinatorii implicați în accidente soldate cu victime vor avea permisul reținut pe loc, fără drept de circulație, conform prevederilor articolului 3361 din Codul Penal. Și se introduce un sistem pentru mutarea vehiculelor parcate regulamentar, pentru a facilita intervențiile de urgență.