Peste 16.000 de adolescente au devenit mame în 2020.

40

Organizaţia Salvaţi Copiii România a transmis că din cele 16.470 de adolescente care au devenit mame în 2020, aproape 400 sunt din Bucureşti, menţionând că vârsta fragedă a mamei antrenează probleme de sănătate atât pentru ea, cât şi pentru nou-născut.

 

“Dintre cele 16.470 de adolescente (cu vârsta de până la 19 ani) care au devenit mame în 2020 (potrivit datelor temporare INS), 392 sunt din Bucureşti. Vârsta fragedă a mamei antrenează probleme complexe de sănătate, atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut”, se spune într-un comunicat Salvați Copiii.

“Sarcina în adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme de sănătate publică, fiind un fenomen răspândit atât la nivel global, cât şi la nivel naţional. În România 16.470 de adolescente au devenit mame în anul 2020. Judeţul Mureş se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Braşov şi Iaşi.

Vârsta medie la naşterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani şi de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniţi, nasc deja al cincilea copil”, a anunţat organizaţia Salvaţi Copiii.

Din datele unei cercetări comunitare realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România reiese că un procent covârşitor – 74% dintre gravidele sau mamele din aceste comunităţi – susţin că principala sursă de venit a familiei este alocaţia copilului.

Totodată, judeţele cu cele mai multe mame adolescente sunt, conform datelor temporare INS pentru anul 2020: Mureş – 871, Dolj – 723, Braşov – 695, Iaşi – 656, Bihor – 614, Bacău – 586, Constanţa – 556, Argeş – 489, Dâmboviţa – 480, Sibiu – 479.
Iar, judeţele cu cele mai puţine mame adolescente sunt: Caraş-Severin – 220, Brăila şi Mehedinţi – 213, Gorj – 190, Tulcea – 175.

“Multe dintre mamele adolescente din mediul rural nu au acces la servicii medicale, lucru ce se răsfrânge apoi în urmărirea medicală a nou-născutului. Mediul din care provine mama, gradul de educaţie şi veniturile familiei determină proporţional accesul la servicii medicale, şcolarizare şi perspective de integrare în societate, atât pentru tânăra mamă, cât şi pentru copilul ei.

Una dintre marile provocări cu care se confruntă medicii este cea în care o pacientă este adusă la spital să nască, după o sarcină neurmărită medical, iar în cazul mamelor adolescente riscurile să nască prematur şi să apară complicaţii sunt mult mai ridicate”, a mai adăugat Salvaţi Copiii.

Astfel, sursa citată precizează că principala cauză a mortalităţii infantile este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii. Copiii prematuri au mari şanse de supravieţuire şi recuperare dacă unităţile medicale în care se nasc şi sunt trataţi au la dispoziţie aparatură medicală adecvată unei intervenţii rapide.

Salvaţi Copiii a precizat că România continuă să se menţină pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020, potrivit datelor temporare INS, (6,2/1000 născuţi vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.

În plus, dintre cele 199.720 de naşteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani şi 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica spune că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, ţara noastră contribuie cu aproape un sfert din mamele sub 18 ani (23%) din toată Uniunea Europeană.

Aşadar, conform datelor Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie, 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie.

Astfel că, multe fete şi femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi aşteaptă până când situaţia lor se precipitӑ sau se înrăutăţeşte.

Ghid complet pentru alegerea hârtiei igienice, prosoapelor și rolelor medicale: Ce trebuie să știi înainte de cumpărare

Produsele de hârtie joacă un rol crucial în menținerea igienei și a curățeniei, fie că vorbim [...]

5 motive pentru care să iei un credit pentru persoane juridice

Un credit pentru persoane juridice poate reprezenta o soluție financiară eficientă și rapidă pentru dezvoltarea sau extinderea unei afaceri. Dacă [...]

Cum să efectuați un peeling chimic la domiciliu în siguranță

Serurile de noapte conțin adesea alfa-hidroxi acizi (de obicei glicolic și lactic) și beta-hidroxi acizi (de obicei salicilic) care acționează [...]

Mind-mapping: tehnica creativă care te ajută să îți organizezi viața și cariera

Într-o lume în care informațiile și sarcinile par să se acumuleze într-un ritm amețitor, găsirea unor metode eficiente pentru a [...]

Marile beneficii ale trezitul de dimineata

Trezitul de dimineata poate sa fie pentru multi o veritabila corvoada. Trezitul de dimineata este pentru altii secretul fericirii si [...]

Începi o rutina cu retinoizi? Iată 4 sfaturi cruciale!

Sursa Începi o rutina cu retinoizi? Iată 4 sfaturi cruciale! Retinoizii sunt considerați ingredientul minune în lumea îngrijirii pielii, datorită [...]

Citește și
Spune ce crezi