Piața RCA zguduită de creșterea tarifelor
Odată cu încetarea plafonării tarifelor RCA la 1 iulie 2025, asigurările auto au devenit semnificativ mai scumpe. Cele mai afectate sunt vehiculele de mare tonaj, unde creșterile de preț au ajuns până la 19%, potrivit calculelor făcute de operatorii din industrie.

Un exemplu concret vine de la Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR): o poliță RCA pentru un camion nou, încadrat în clasa B0, a crescut de la 9.000 la 11.000 de lei/an.
COTAR acuză Guvernul Bolojan și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că au lăsat consumatorii fără protecție, în fața unei scumpiri despre care organizația spune că era previzibilă și evitată.
„Plafonarea nu a fost pentru sprijinirea cetățenilor, ci ca firmele de asigurări să-și regleze profiturile și structura fiscală”, spun reprezentanții COTAR.
Șoc pe piața RCA!! Tarifele au explodat
COTAR avertizează că, în ciuda reducerilor teoretice din sistemul bonus-malus, unii șoferi cu grad maxim de bonus (B8) – care nu au avut accidente timp de 8 ani – plătesc acum mai mult decât în anii trecuți.
„Un RCA cu 50% reducere ajunge să coste, în mod paradoxal, mai mult decât în trecut”, semnalează Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Organizația cere explicații de la ASF pentru lipsa de transparență în calculul tarifelor și acuză lipsa de reacție a vicepreședintelui Sorin Mititelu, despre care spune că nu a luat nicio măsură reală pentru a echilibra piața.
COTAR a trimis o solicitare oficială către ASF, cerând clarificări și măsuri urgente privind dezechilibrele din sistemul RCA. În același timp, organizația cere demiterea lui Mititelu pentru lipsa de implicare în gestionarea crizei.
Prețuri ca în Vest, salarii ca în Est: România plătește cel mai mult pentru cel mai puțin
Criticile la adresa autorităților nu se opresc aici. COTAR susține că actualul Guvern – instalat la sfârșitul lunii iunie și format din PNL, PSD, USR-PLUS și UDMR – nu a intervenit pentru a proteja populația în fața creșterilor nejustificate.
Organizația avertizează că românii plătesc sume mai mari pentru RCA decât cetățenii altor țări europene, în condițiile în care veniturile sunt mult mai mici.
Un alt aspect grav semnalat: doar 37% din sumele încasate de la clienți sunt folosite pentru despăgubiri, restul fiind direcționat spre cheltuieli administrative. COTAR susține că acesta este cel mai mic procent de compensare din UE.
„Acesta este un mecanism legalizat de spoliere a populației”, avertizează confederația.
Semnale de criză în sistemul RCA: un asigurător major, aproape de faliment
COTAR atrage atenția asupra unei situații care amintește de prăbușirea Euroins: o companie austriacă, lider în vânzările RCA din România, ar fi în pericol iminent de faliment.
Organizația avertizează că fără o intervenție promptă, milioane de români s-ar putea trezi din nou fără acoperire RCA, în fața unui nou colaps pe piața asigurărilor.
Pentru a evidenția creșterile nejustificate, COTAR a prezentat cazul unui autoturism, cu același proprietar și istoric de daune. Dacă în 2021 RCA costa 358 de lei, în 2025 a ajuns la 1.240 de lei – o majorare de aproape 300% în cinci ani, fără explicații economice clare.
Transportatorii cer anchete și proteste: „Ajunge cu tăcerea!”
În final, COTAR formulează cereri concrete către autorități:
Demiterea vicepreședintelui ASF, Sorin Mititelu
Anchete oficiale, inclusiv din partea DNA, pentru posibile abuzuri de preț
Reorganizarea ASF și transferul responsabilității în domeniul RCA către Ministerul Finanțelor
Dacă solicitările nu vor fi luate în considerare, organizația anunță că va demara proteste de amploare la nivel național și acuză autoritățile că devin complici la abuzurile din sistem.
Sursa: financiarul.ro
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Cât costă benzina și motorina în România față de media UE la sfârșit de octombrie 2026
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Supraveghere atentă pentru piețe financiare stabile și consumatori protejați
Cumpărătorii din România au de verificat trei taxe la comenzile externe. Când se aplică suma nouă de 2 euro
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Ce jocuri fără ecrane poți face acasă cu un copil de 2-3 ani
Financiarul
Indicele principal al Bursei de Valori București a scăzut cu 3,3% într-o săptămână
Dolce Sport
Universitatea Craiova a urcat 16 locuri în clasamentul european al cluburilor, până pe poziția 134, după 2-0 cu Egnatia
GetPony
Mercedes EQS 450+ cu circa 300.000 km are baterii de schimb estimate între 7.000 și 55.000 de euro
Bravonet
Filmul-concert cu George Michael a ajuns în cinematografele din România. La Timișoara, proiecția este pe 8 noiembrie
Lyla
Ce simptome pot indica cancerul de colon și când mergi la medic