Raiffeisen Bank pierde definitiv un proces cu ANPC;14.000 clienţi afectaţi
Acuzată de practici comerciale incorecte,Raiffeisen Bank, a pierdut definitiv un proces cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în care 14.000 de clienţi sunt afectaţi iar prejudiciu creat debitorilor este de peste 10 milioane de euro, se spune într-un comunicat al Asociaţiei Credere.

„Prin operaţiuni de restructurare a unor contracte de credit încheiate anterior anului 2010, profitând de starea de vulnerabilitate a debitorilor aflaţi în dificultate de plată, Raiffeisen Bank a majorat semnificativ dobânzile pe toată perioada contractuală, sub promisiunea eliminării unor comisioane care, în fapt, au fost introduse în rata de dobândă aferentă creditului. Pe cale de consecinţă, pentru o facilitate acordată debitorului pe o perioadă scurtă de timp (6 luni), acesta urma să plătească o rata a dobânzii majorată cu 20% pentru toată perioada contractuală rămasă până la scadenţă”, se menţionează în comunicat.
Credere precizează că practica băncii a fost sancţionată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin Ordinul emis de Preşedintele ANPC nr. 280/09.07.2014, în conformitate cu Legea 363/2007 cu privire la practicile comerciale incorecte.
De asemenea, Raiffeisen Bank a contestat Ordinul respectiv, iar prin hotărâri succesive ale Curţii de Apel Bucureşti (sentinţa civilă nr. 952/17 martie 2017), respectiv ale Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia civilă nr. 647/06 februarie 2020), instanţele de judecată au constatat caracterul legal al măsurii dispuse de ANPC, banca va avea obligaţia de a returna către debitorii afectaţi sumele de bani achitate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul operaţiunii de restructurare şi până în prezent.
Asociaţia mai precizează că a avut recent o întânlire cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, primind asigurări că autoritatea va depune toate diligenţele pentru implementarea de către Raiffeisen Bank a hotărârii definitive pronunţate de către instanţa de judecată.
Conform surselor oficiale, prejudiciul ar depăşi semnificativ estimarea realizată de Raiffeisen la 10 milioane de euro, din moment ce Ordinul nr. 280/09 iulie 2014 se aplică tuturor celor 14.000 de clienţi afectaţi, indiferent de statusul contractului de credit: activ sau inactiv.
Aşadar, Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 11 ani s-au implicat în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Pirochim Victoria ar putea plăti penalități dacă întârzie plățile pentru fabrica de pulberi
Cum verifici publicul unui site de știri înainte să plătești pentru un articol de prezentare
Firmele vizate de anularea unor datorii de TVA pot cere banii plătiți înapoi. Refuzul ANAF poate fi contestat în 45 de zile de la comunicare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Ce simptome pot indica cancerul de colon și când mergi la medic
Revista Ioana
Alocația pentru copii și indemnizația de creștere sunt programate în conturi pe 6 noiembrie. Prin poștă, distribuirea începe pe 10
Financiarul
Ipotecile înscrise în octombrie au scăzut cu 18,6% față de anul trecut, iar vânzările de imobile au coborât cu 4,8%
Dolce Sport
Ionuț Radu ratează meciurile României cu Polonia și Bosnia și Herțegovina din cauza unei probleme la umărul drept
GetPony
Aurus Senat ar fi fost ieftinit cu 10 milioane de ruble în Rusia, potrivit unei relatări
Bravonet
Horia Brenciu are două concerte la Sala Palatului, pe 21 și 22 noiembrie. Prețurile afișate pornesc de la 126,20 lei