Un bărbat care se apropie de 40 de ani și nu a avut nicio relație care să treacă de patru sau cinci luni a pus o întrebare într-o ședință publică cu Esther Perel, una dintre cele mai apreciate voci ale psihoterapiei contemporane: de ce, exact când relația începe să conteze, îmi vine să fug? Perel este autoare de bestselleruri traduse în peste 30 de limbi și speaker cu mai bine de 40 milioane de vizualizări la TEDTalks, potrivit Adevărul.
Retragerea și semnificația ei
Esther Perel subliniază că atunci când cineva se retrage într-o relație, nu înseamnă că s-a răcit sau că nu mai vrea apropiere. Mecanismul este opus: reprezintă un răspuns la o intimitate care devine copleșitoare. „Nu fugi pentru că nu îți pasă. Nu fugi pentru că ești rece. Fugi pentru că nu știi cum să fii aproape fără să simți instant povara grijii și a responsabilității”, spune Esther Perel.
După câteva luni de relație, bărbatul din ședință observă schimbări. Devine neliniștit, pierde interesul pentru apropiere și începe să se îndepărteze. Simte că se lovește de un obstacol și nu mai știe cum să procedeze, așa că se retrage. Relația nu se termină printr-o discuție clară, ci se stinge treptat din oboseală, neînțelegeri și tăceri acumulate.
Două manifestări ale aceleiași frici
Perel arată că aceeași frica poate apărea în două forme distincte: fie prin atașament anxios și nevoia de validare constantă, fie prin retragere, pasivitate și pierderea interesului sexual. „Sunt doar două fețe ale aceleiași frici”, explică ea.
Un aspect remarcabil este că bărbatul își menține prieteniile vechi, unele de peste 20 de ani, fără dificultăți. Blocajele apar doar în relațiile apropiate, romantice. Esther Perel precizează că nu e întâmplător. Relațiile romantice reactivează în noi emoțiile trăite cu părinții sau cu cei care ne-au îngrijit în copilărie. „Miza nu este aceeași cu prietenii. În relațiile romantice, ne punem pe masă atât stima de sine, cât și capacitatea de a fi iubit.”
Rădăcinile în experiența timpurie
În discuțiile cu Perel ies la iveală detaliile despre acest bărbat: părinți divorțați, infidelitatea tatălui, o mamă copleșită de furie și tristețe, și un copil de 12 ani care simte că trebuie să intervină pentru a o ajuta. „Mă simțeam prins”, spune bărbatul. „Era furioasă, avea căderi nervoase. Îmi spunea că trebuie să fac ceva. Nu știam ce.”
Esther Perel subliniază că, în acel moment, copilul a fost pus să poarte o responsabilitate emoțională peste capacitatea sa. Această experiență lasă urme profunde, iar apropierea devine asociată cu senzația de a fi prins sau copleșit. „De fiecare dată când simți responsabilitate pentru o femeie și ajungi suficient de aproape încât să-i cunoști emoțiile, frica de a fi prins revine imediat”, spune ea. „Și ce mod mai rapid de a fugi decât pierderea instantanee a interesului sexual?”
Retragerea și dorința fizică
Impactul retragerii emoționale asupra apropierii fizice și emoționale este semnificativ. Bărbatul recunoaște: „Pur și simplu nu mai pot să fiu aproape de ele așa cum ar trebui.”
Esther Perel explică că intervine un mecanism de protecție: dorința de apropiere reflectă libertatea emoțională. Când legătura cu celălalt devine mai mult o povară, nevoia de apropiere se diminuează automat. Sexualitatea funcționează ca barometru al libertății emoționale. Atunci când apropierea este trăită ca o cerință de a avea grijă de celălalt, corpul limitează dorința. Nu ca pedeapsă, ci ca ieșire de urgență.
Perspective și soluții
Înțelegerea mecanismelor este esențială, dar nu suficientă. Esther Perel subliniază că miza constă în aducerea adultului de 40 de ani în contact cu copilul de 12 ani din el, pentru a recunoaște că reacțiile actuale provin din povești vechi, care nu mai reflectă realitatea prezentă.
În relațiile adulte, este esențial să se diferențieze faptul că partenerul de azi nu este părintele de atunci, iar apropierea dintre un bărbat și o femeie nu implică automat responsabilitate totală. Un pas concret este integrarea acestor înțelegeri în relația actuală sau recent încheiată. Esther Perel sugerează o conversație reparatorie: „Poți spune: am înțeles ceva important despre mine și despre felul în care reacționez când lucrurile devin intime. Știu acum că nu a fost despre tine.”
Intimitatea sănătoasă nu presupune salvarea partenerului, repararea sa sau autosacrificiul. Fuga din relații apare când apropierea se simte ca o povară, de parcă ai fi obligat să te ocupi de starea emoțională a celuilalt. Cei care urmează acest tipar nu trebuie să fugă de relații, spune psihoterapeuta. „Trebuie să învețe ce înseamnă pentru ei, cu adevărat, să fii aproape de cineva. A fi aproape nu înseamnă să porți povara celuilalt sau să îi rezolvi rănile. Iubirea nu este despre a deveni părinte pentru partener. Maturitatea emoțională începe atunci când corpul și mintea se pot conecta cu cineva fără frică, fără să mai simți nevoia să fugi pentru a te proteja.”
