Revoluție în beneficiul pensionarilor: Ce rezervă luna august pentru pensiile lor
În luna august, mulți pensionari din România vor resimți direct noile măsuri fiscale introduse prin reforma bugetară. Cei cu pensii mai mari de 3.000 de lei vor încasa sume mai mici, odată cu aplicarea contribuției la sănătate (CASS) și a impozitului.

Schimbare majoră pentru milioane de pensionari. Ce aduce luna august la plata pensiilor
Pe 12 august, aproximativ 2,3 milioane de pensionari își vor primi banii pe card. Pentru 1,8 milioane dintre aceștia, plata va fi mai mică decât de obicei, din cauza noilor taxe aplicate veniturilor care depășesc pragul de 3.000 de lei. Măsura a intrat în vigoare la 1 august 2025, iar prima reținere a fost făcută pentru cei care primesc pensia prin poștă. Acum urmează și tranșa pentru pensionarii care încasează pe card. Nemulțumirea este mare în rândul celor vizați, mulți amintind că au contribuit zeci de ani la sistemul public.
„Am primit o pensie mai mică cu 90 lei. Dacă stai să te gândești, pentru noi înseamnă foarte mult. Am cumpărat mâncare pentru câteva zile de acești bani. Este important să avem și servicii medicale sigurate însă nu tot din banii noștri care sunt oricum foarte puțini”, a declarat o pensionară.
Cum se calculează CASS și impozitul
CASS reprezintă 10% din partea pensiei care depășește 3.000 de lei și se reține direct de Casa Națională de Pensii Publice, fiind trecută pe talon ca „contribuție la CASS”. Impozitul, tot de 10%, se aplică după scăderea acestei contribuții. Simulări oficiale arată cum variază reținerile în funcție de pensie:
– 3.000 lei – fără rețineri
– 3.500 lei brut – CASS: 50 lei, impozit: 45 lei → net: 3.405 lei
– 4.000 lei brut – CASS: 100 lei, impozit: 90 lei → net: 3.810 lei
– 4.500 lei brut – CASS: 150 lei, impozit: 135 lei → net: 4.215 lei
– 5.000 lei brut – CASS: 200 lei, impozit: 180 lei → net: 4.620 lei
– 5.500 lei brut – CASS: 250 lei, impozit: 225 lei → net: 5.025 lei
– 6.000 lei brut – CASS: 300 lei, impozit: 270 lei → net: 5.430 lei
Pentru beneficiarii de pensii speciale, se aplică o reținere de 10% CASS din întreaga sumă brută, fără praguri.
O schimbare cu impact pe termen lung
Această măsură face parte dintr-o serie mai amplă de modificări fiscale menite să echilibreze bugetul de stat. Totuși, pentru pensionarii cu venituri peste medie, efectul imediat este reducerea sumelor încasate lunar. În timp ce autoritățile susțin că măsura este necesară pentru sustenabilitatea sistemului de sănătate, mulți beneficiari consideră că le afectează nivelul de trai și cer soluții alternative.
Sursa: financiarul.ro
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Cât costă benzina și motorina în România față de media UE la sfârșit de octombrie 2026
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Supraveghere atentă pentru piețe financiare stabile și consumatori protejați
Cumpărătorii din România au de verificat trei taxe la comenzile externe. Când se aplică suma nouă de 2 euro
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Ipotecile înscrise în octombrie au scăzut cu 18,6% față de anul trecut, iar vânzările de imobile au coborât cu 4,8%
Dolce Sport
Universitatea Craiova a fost amendată de UEFA cu 35.250 de euro. Suporterii pot intra la meciurile europene
GetPony
Ce acte trebuie să ai la controlul rutier și când poți arăta RCA pe telefon
Bravonet
Sebastián Lelio a murit la 52 de ani. Filmul său „O femeie fantastică” a câștigat Oscarul
Lyla
Ce conțin plicurile și comprimatele pentru răceală și cum eviți să iei prea mult paracetamol
Revista Ioana
O femeie din Caracal a fost înjunghiată după ce obținuse un ordin de protecție. Își retrăsese plângerea pentru amenințare