Sorin Cîmpeanu, despre închiderea școlilor din Ilfov: DSP își depășește atribuțiile
DSP Ilfov își depășește atribuțiile când cere trecerea în online a tuturor şcolilor din judeţ pentru 14 zile, iar solicitarea făcută este în afara cadrului legal, afirmă ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu spune că sunt școli în localități din mediul rural în care rata de infectare este mică (diferit față de școlile din localitățile în care rata de infectare este foarte mare).
Totodată, sunt școli foarte aglomerate în care se învață în 2-3 schimburi, cu un număr maxim de elevi în clasă și sunt școli în care se învață într-un singur schimb, cu un număr mic de elevi în clasă.
În plus, există școli în care nu este niciun caz de infectare în rândul elevilor și profesorilor și sunt școli în care sunt zeci de cazuri de infectare.
„Nu există cadru legal pentru trecere generalizată/nediferențiată în online la nivelul unui județ. Decizia se ia analizând situația la nivelul fiecărei unități de învățământ. DSP nu se poate substitui nici școlilor, nici ISJ, nici CJSU.
DSP Ilfov își depășește atribuțiile legale, încalcă Hotărârea CNSU nr. 76 și Ordinul comun 5338/2021 și se substituie CJSU, ISJ și tuturor unităților de învățământ din Ilfov”, precizează ministrul Educației.
De asemenea, Cîmpeanu spune că nu știe ca DSP să fi făcut anchetă epidemiologică în fiecare dintre cele 270 de unități de învățământ din Ilfov.
„În concluzie, solicitarea DSP Ilfov a fost făcută în afara cadrului legal, afectând procesul de monitorizare a desfășurării procesului de învățământ și perturbând funcționarea mecanismelor administrative de gestionare a situației în starea de alertă”, mai declară Cîmpeanu.
DSP Ilfov a trimis către toate școlile din județ o adresă oficială în care a recomandat ca orele să treacă în online.
Conform celor de la DSP a fost o recomandare pe care ei au făcut-o în condițiile în care rata infectărilor continuă să crească accelerat. Iar, ISJ Ilfov a fost de acord.
Teodor Negulescu, directorul DSP Ilfov, a afirmat la Digi24 că recomandarea a fost făcută pentru 14 zile, începând din data de 18 octombrie.
Recomandarea vizează doar școlile, nu și grădinițele și creșele, a mai adăugat acesta.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Cei promovați pe afișe lipite ilegal ar putea primi amendă de până la 20.000 de lei dacă, din vina lor, nu le scot în cinci zile lucrătoare de la înștiințare
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Cum verifici o piesă auto înainte să o comanzi online și ce faci dacă nu se potrivește
Bravonet
Meghan Markle renunță la discursul de la Parlamentul European, dar merge la eveniment. Harry va vorbi singur
Lyla
Cum faci față doliului după moartea cuiva drag și când să ceri ajutor
Revista Ioana
Eticheta uscătorului de rufe arată consumul mediu pentru 100 de uscări eco. Costul unei uscări depinde și de factura ta
Financiarul
Raportul dintre prețurile locuințelor și veniturile gospodăriilor a scăzut cu 42,8% în România între 2015 și 2025, deși locuințele s-au scumpit
Dolce Sport
Arcada Galați a învins Steaua cu 3-0 și a urcat pe locul trei în campionatul masculin de volei