Termen limită de depunere a cererilor pentru tinerii fermieri din diaspora, care vor să acceseze fonduri europene,conform AFIR
AFIR a anunţat că, tinerii fermieri din diaspora, care vor să acceseze fonduri europene pentru instalarea în mediul rural, mai pot depune cererile la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), până luni la ora 16:00.

Astfel, sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), dedicată celor din diaspora, a fost prelungită până la data de 5 iulie, termenul iniţial de închidere fiind 4 mai 2021.
Acordarea sprijinului financiar, pentru această sesiune continuă a fost de 20 milioane de euro, iar pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte.
Conform AFIR, până la data de 4 mai, au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane de euro. Până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor mai sunt disponibile fonduri în valoare de 23 de milioane de euro.
Ajutorul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole.
Aşadar, finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: -75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare,
-25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea documentului.
Deasemenea,acordarea sprijinului va fi proporţională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.
Sesiunea de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora a fost deschisă în luna ianuarie a acestui an.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
ROBOR și IRCC la 23 octombrie 2026. Cât înseamnă rata pentru patru credite între 100.000 și 300.000 de lei
Dolce Sport
Kimi Antonelli poate deveni campion mondial la Austin dacă îndeplinește trei condiții
GetPony
Jetta M6 oferă 465 km autonomie CLTC de la 79.800 de yuani în China
Bravonet
Cât costă muzica la nuntă în 2026 și 2027 și cum poate crește factura cu 20-30% dacă rezervi serviciile separat
Lyla
Poți solicita sprijin prin Programul FIV 2026 și fără căsătorie. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Revista Ioana
Alimentele și locuința absorb 51,7% din consum. Repere de buget pentru Halloween