Guvernele europene negociază contracte militare de miliarde de euro sub presiunea uriașă a termenelor impuse de mecanismul european SAFE. Creat inițial pentru a accelera înarmarea după invazia Rusiei în Ucraina, programul se transformă acum într-o capcană pentru țările de pe flancul estic al NATO.
Cursa contra cronometru la MApN
România are în prezent mai multe programe majore de înzestrare aflate în plină negociere. Numai că statul intră într-o cursă contra cronometru. Dacă acordurile nu sunt finalizate la timp, finanțarea europeană devine inaccesibilă.
Iar asta schimbă complet regulile jocului la masa negocierilor.
Într-o situație normală, un stat care cumpără armament strategic cere masiv transfer de tehnologie, producție locală și control pe mentenanță. Astăzi, marile companii vest-europene știu că guvernele sunt presate de timp și profită de acest avantaj. Totuși, Ministerul Apărării Naționale susține că își menține poziția. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că „se negociază foarte stric contractele pentru SAFE”. Printr-un comunicat oficial, MApN a transmis un mesaj de forță către companiile vizate, precizând clar că ministerul nu va semna nimic care este în detrimentul interesului național.
Iluzia producției locale și marii furnizori
Dincolo de declarațiile oficiale, realitatea din industrie arată diferit. O analiză detaliată publicată recent de Adevarul scoate la iveală ceea ce unii analiști numesc deja o „inversare a leverage-ului”. Statele riscă să accepte condiții slabe pentru industria proprie doar ca să nu piardă banii europeni.
V-ați gândit vreodată ce înseamnă cu adevărat autonomia militară? Nu e vorba doar de asamblarea unor piese de blindate pe o linie de montaj. Adevărata putere stă în reparații majore, controlul software-ului și mentenanța pentru următorii 30 sau 40 de ani.
Programul MLI din România este exemplul perfect. Deși inițial s-a vorbit public despre „peste 50% producție în România”, discuțiile din industrie arată un nivel de localizare mult mai mic. Până la urmă, componentele critice și integrarea tehnologică riscă să rămână în afara granițelor. Aceleași semne de întrebare apar și la negocierile pentru elicoptere, radare și apărare antiaeriană (purtate sub presiunea calendarului SAFE) cu giganți europeni precum Airbus, Rheinmetall sau Thales.
Dependența pe următoarele decenii
Și nevoia de modernizare rapidă este evidentă, pe fondul războiului din Ucraina și al tensiunilor din regiunea Mării Negre. Dar graba impusă de termenele de la Bruxelles poate eroda fix suveranitatea strategică pe care Europa susține că o construiește.
Generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, atrage atenția asupra acestui risc major.
„Pericolul nu este modernizarea în sine. Pericolul apare atunci când termenele de finanțare încep să dicteze decizii strategice care vor defini dependența operațională și suveranitatea de apărare pentru următorii 30-40 de ani”, a avertizat ofițerul superior.
Odată ce infrastructurile de mentenanță și ciclurile de modernizare sunt controlate din afara țării, dependența devine extrem de scump și greu de inversat. Programele de înzestrare aflate acum pe masa MApN își vor arăta costurile reale abia în deceniile care urmează, pe măsură ce echipamentele achiziționate vor intra în mod obligatoriu în ciclul de reparații capitale.
