Marea Baltică a devenit un teritoriu complet controlat de NATO, însă Marea Neagră rămâne o zonă vulnerabilă de conflict. Un plan pentru crearea unei misiuni permanente de tip „Santinela NATO” în regiune se lovește de opoziția strictă a Turciei, în timp ce România caută strategii pentru a-și proteja infrastructura subacvatică.
De ce a rămas Marea Neagră în urmă
Antonia Pup, cercetător la Institutul Universitar European, a explicat detaliat cauzele acestei diferențe de tratament. „Dacă ne uităm la perioada 2016-2022, asimetria a fost evidentă: în nord, NATO a instalat încă din 2016 o prezență înaintată consolidată, cu patru grupuri de luptă multinaționale în Polonia și statele baltice, în timp ce Marea Neagră a primit abia în 2017 o prezență „adaptată„, limitată, în România și Bulgaria.”
Și asta nu e tot.
Specialista atrage atenția asupra situației actuale. „Chiar și astăzi, după ce Marea Baltică a devenit practic un „lac NATO” odată cu aderarea Finlandei și Suediei, Marea Neagră rămâne un teatru de război în care asertivitatea Federației Ruse amenință libertatea de navigație, fapt exemplificat chiar și în incidentul de ieri.”
„Cauza e că în nord a existat o comunitate de securitate regională, iar la Marea Neagră ea nu a reușit să se coaguleze”, adaugă cercetătoarea. „Polonia și statele baltice împărtășesc o identitate strategică comună, înrădăcinată în experiența ocupației sovietice, și percep Federația Rusă ca amenințare existențială, fără nicio ambiguitate. La Marea Neagră, tabloul este mult mai fragmentat.”
Veto-ul de la Ankara și Convenția de la Montreux
V-ați gândit vreodată de ce navele americane nu patrulează constant pe litoralul românesc? Răspunsul se află la sud de noi. Într-un interviu publicat recent de Adevarul, experta subliniază că cel mai mare obstacol politic pentru o arhitectură de securitate robustă este Turcia.
„Răspunsul scurt și onest: Ankara”, a declarat Antonia Pup. „Obstacolul cel mai greu nu e nici lipsa de nave, nici lipsa de bani, ci reticența Turciei față de orice inițiativă care ar putea fi citită ca o „NATO-izare” a Mării Negre conduse din afara regiunii.”
Până la urmă, Turcia aplică strict Convenția de la Montreux și își protejează rolul de administrator al echilibrului regional. Dar lucrurile se pot negocia. „Turcia dorește F-35, dorește acces la instrumentul european SAFE și la piața de apărare a Uniunii, deci are propriile interese care trec prin capitalele occidentale.”
În acest context, România trebuie să își schimbe abordarea. „România este un aliat loial și consecvent, care a făcut lobby constant pentru importanța Mării Negre la Washington. Dar loialitatea nu e suficientă dacă nu e dublată de robustețe militară”, a precizat cercetătoarea. Ea a punctat clar unde greșim: „Nu am fost suficient de rapizi în dezvoltarea capabilităților proprii, mai ales navale, și nici în a ne prezenta la Washington și la Bruxelles cu oferte concrete, nu doar cu solicitări. E o lecție pe care Bucureștiul încă o învață.”
Lecțiile Ucrainei și vulnerabilitatea din Georgia
O arhitectură de securitate la Marea Neagră (gândită acum în grupul de lucru CEPA alături de cercetătoarea Nino Lezhava) nu poate ignora statele partenere.
„Ucraina trebuie inclusă și nu ca gest de solidaritate, ci din interes pur aliat”, a explicat Antonia Pup.
Cifrele și faptele de pe front vorbesc de la sine. „Ucraina este partenerul NATO care a rescris practic manualul războiului naval modern: a neutralizat Flota Rusă a Mării Negre fără să aibă o flotă convențională proprie, folosind drone navale, rachete de coastă și o integrare senzori-lovitură pe care nicio marină aliată nu a testat-o în luptă reală.”
Dar situația de pe malul estic este mult mai instabilă. „Georgia este mai complicată, deși e tot parteneră NATO: realitatea e că guvernul de la Tbilisi a fost marginalizat în formatele de cooperare aliată, drept consecință a derivei democratice din ultimii ani, iar asta lasă un gol exact în coridorul de care depinde cablul submarin de energie, care traversează teritoriul georgian înainte să intre în mare.”
Infrastructura critică și incidentul de la Constanța
Iar miza economică este uriașă pentru români și europeni. Uniunea Europeană investește 2,3 miliarde de euro într-un cablu submarin de energie. Să fim serioși, riscul de sabotaj este real. Experta a amintit de incidentul din iunie, când o dronă navală a explodat în portul Constanța, la doar câțiva metri de un terminal petrolier.
Un pas înainte a fost făcut recent la Ankara, unde miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia au semnat extinderea mandatului grupului de deminare MCM Black Sea pentru a include protecția infrastructurii critice subacvatice.
Pe plan diplomatic, președintele României, Nicușor Dan, a fost prezent la Istanbul pentru preluarea unei noi corvete, un semnal politic clar către administrația Erdogan. Pe de altă parte, România a ratat șansa de a fi națiune gazdă unică a Hubului de securitate maritimă al UE la Marea Neagră, urmând să împartă oficial această responsabilitate cu Bulgaria.
