Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit insula Creta
Marţi 12 octombrie, un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs în zona insulei Creta din Grecia, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).
Astfel, cutremurul a avut loc la o adâncime de opt kilometri și a fost resimțit puternic în Creta, Rodos, dar și în alte insule din Marea Egee. În plus, undele de șoc au ajuns și în regiunea Attica, unde se află capitala Atena.
Un localnic din Analipsi de lângă Heraklion, a afirmat că seismul s-a simțit puternic, timp de 20 de secunde.
O altă persoană din același oraș, care se află la 43 de kilometri de epicentrul cutremurului, a precizat că seismul a fost atât de puternic, încât a fost simțit chiar și de cei care se aflau la volan în acele clipe.
Deocamdată nu sunt informații că ar fi persoane rănite.
Totodată, autoritățile din Creta susţin că mai multe clădiri s-au crăpat în urma mișcării telurice.
„Din fericire, se pare că nu au fost pagube importante, deși a fost un cutremur puternic, produs la o adâncime mică”, a precizat Yiannis Leondaraki.
Acesta a mai spus că seismul a provocat îngrijorare, pentru că oamenii abia se liniștiseră după cutremurul de acum două săptămâni.
Reamintim că în data 27 septembrie, insula a fost puternic afectată de un cutremur cu magnitudinea de 5,8. Imaginile difuzate atunci de televiziunea publică elenă ERT au prezentat pagube importante, în principal prăbuşirea unor case vechi din Arkalohori şi din alte sate din regiune, în apropiere de Heraklion. Atunci, un om a murit, iar nouă au fost răniți.
De asemenea, Grecia este străbătută de importante falii geologice, iar cutremurele sunt frecvente în această regiune.
Daniela Serban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
DIICOT oprește folosirea Oxygen Forensic Detective, al cărui producător este acuzat că a ascuns legăturile cu Rusia
Două cargouri au fost atacate cu drone în largul Bulgariei. Alfa Watan s-ar fi scufundat
Spitalul din Constanța a primit 11 marinari după ce o navă ar fi fost lovită de drone
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cum reglezi căldura din robinetul caloriferului. Treapta 5 ridică temperatura, fără să grăbească încălzirea
Financiarul
Banca Mondială estimează un declin economic de 0,5% pentru România în 2026, în paralel cu reducerea deficitului la 6%
Dolce Sport
Carlos Alcaraz ajunge la 27 de titluri după victoria cu Jiri Lehecka în finala de la Tokyo
GetPony
Un arc rupt poate trece neobservat chiar dacă mașina stă dreaptă. Ce semne cer verificarea suspensiei
Bravonet
Două arestări într-o singură seară pentru gemenele Indiggo. Victima ar fi chiar mama lor
Lyla
Nike, Patagonia și Under Armour se aliază pentru a reduce poluarea cu microfibre din fabricile textile